Acasă Politic Bruxelles: Obiceiurile Corinei Crețu

Bruxelles: Obiceiurile Corinei Crețu

DISTRIBUIȚI

Corina Crețu141583 – 10122015 – Opt dintre cei 19 angajaţi de la cabinetul comisarului european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, şi-au dat demisia în ultimul an, din cauza obiceiurilor acesteia, scrie publicaţia europeană Politico. Actuali şi foşti angajaţi descriu biroul Corinei Creţu ca unul dezordonat în urma demisiei şefului de cabinet, adjunctului acestuia şi a şefului departamentului de comunicare.

Numărul neobişnuit de mare de demisii vine pe fondul îngrijorărilor cu privire la programul de muncă lejer al Corinei Creţu, dar şi a tentinţei sale de a combina călătoriile oficiale cu excursiile de relaxare. De asemenea, comisarul european îşi pune angajaţii să-i rezolve problemele personale: să-i ducă hainele la spălătorie, să-i facă piaţa şi să-i plimbe membrii familiei cu maşina, mai scrie politico.eu.

Mai mulţi consilieri au plecat pentru că se temeau că nu vor fi în stare să o apere în cazul unui scandal. De altfel, îngrijorarea personalului a crescut constant, iar şeful de cabinet a avertizat că un program cu prea multe ”ferestre” ar putea părea suspect.

Politico vorbit cu 11 foști și actuali angajaţi de la cabinetul Corinei Creţu. O copie a programului din ultimul an al Corinei Creţu, obţinut de Politico, arată că de multe ori aceasta nu avea întâlniri în zilele de luni, joi și vineri.

Dintre cei 28 de comisari, Crețu are una dintre cele mai mari rate de absenteism la ședințele săptămânale ale Comisiei, lipsind la aproape un sfert dintre ele. Membri ai staff-ului său au dezvăluit şi că politiciana fumează în birou, încălcând astfel o regulă a Comisiei. Când i s-a atras atenţia că nu are voie să fumeze, aceasta ar fi zis că ”în România, un ministru poate să facă orice vrea”.

Aventurile Corinei Creţu în Bruxelles vin într-un moment dificit pentru România la nivelul UE, mai scrie Politico. Creţu a fost propusă de fostul premier Victor Ponta, care a demisionat luna trecută şi este anchetat pentru corupţie. Soţia lui Ponta este una dintre prietenele apropiate ale Corinei Creţu. Potrivit mai multor surse, citate de Politico, Creţu le-ar fi spus angajaţilor săi că plănuieşte să candideze la o funcţie publică în România.

Ca şefă al politicilor regionale, Corina Creţu gestionează o treime din bugetul UE pentru perioada 2014-2020, peste 350 de miliarde de euro, pentru proiecte de dezvoltare în regiunile mai sărace din Europa. Până în prezent nu au existat plângeri oficiale cu privire la comisarul european.

Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat pentru Politico: ”Corina Creţu este un membru de bază al echipei Juncker şi face o treabă foarte bună în calitate de comisar pentru politici regionale.”

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, Corinţa Creţu s-a apărat spunând că are un program strict: ”Sunt cea care nu spune niciodată nu. Am vizitat 24 de ţări, supervizez toate programele operaţionale. Am 700 de oameni în directoratul general pentru care mă pregătesc.” Comisarul european a recunoscut faptul că încearcă să menţină întâlnirile la un nivel minim, dar spune că petrece foarte mult timp citind documente şi pregătindu-se pentru întâlniri. ”Prefer să am mai puţine întâlniri şi să fiu mai pregătită decât să am mai multe întâlniri şi să nu ştiu despre ce vorbesc”, a mai declarat aceasta. Corinţa Creţu a refuzat însă să răspundă la acuzaţiile că îşi pune angajaţii să-i facă treburile personale: ”Nu vreau să mă cobor la un asemenea nivel. Nu e corect.”

Noul şef de cabinet al Corinei Creţu, Nicola De Michelis, a dat vina pe intensitatea programului pentru numărul mare de demisii din cadrul staff-ului şi a afirmat că este normal ca unii angajaţi să plece după ce volumul de muncă a crescut. ”Schimbările de personal din cadrul cabinetului nu sunt excepţionale, mai ales în primul an de mandat, când cerinţele de muncă implică prea multe priorităţi legale de portofoliu care nu erau cunoscute înainte”, a mai declarat Nicola De Michelis.

Nici Corinţa Creţu, nici şefa de cabinet nu au vrut să abordeze motivele specifice pentru care angajaţii şi-au dat demisia sau detaliile despre activitatea comisarului european din perioadele în care programul oficial era foarte lejer. ”Am plecat pentru că aveam stiluri de muncă diferile şi avea nevoie de cineva mai adaptat la nevoile muncii ei”, a declarat Dragoş Bucurenci, fostul director de comunicare al Corinei Creţu, care a demisionat în iulie a.c.. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.