Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Liberalii, pregătiți pentru ”pierderile colaterale”

București: Liberalii, pregătiți pentru ”pierderile colaterale”

DISTRIBUIȚI

Alina Gorghiu141550 – 09122015 – PNL îşi asumă riscul unor eventuale nemulţumiri interne, după aplicarea criteriilor de integritate, a afirmat, la RFI copreşedintele partidului, Alina Gorghiu, care a mai precizat că liberalii îşi asumă „inclusiv anumite pierderi”.

„Să nu credeţi că nu ne-am asumat şi riscul unor eventuale nemulţumiri interne. Ne asumăm inclusiv anumite pierderi. Vor fi şi candidaţi care fiţi convinşi că vor fi înlocuiţi odată cu aplicarea acestui decalog al integrităţii, deşi domniile lor sunt favoriţi în sondajele de opinie din comunităţile lor. Însă a sosit timpul să ne uităm mult mai mult la ceea ce este corect să facem ca partid, care conduce în preferinţele electoratului”.

Întrebată cum va calma spiritele din partid, Alina Gorghiu a răspuns: „Întotdeauna un partid are de parcurs un proces destul de complex când vrea să îşi ajusteze temele interne, imaginea cu ceea ce văd alţii din afară şi îşi doresc alţii din afara partidului (…). Partidele tradiţionale din România, cum este PNL trebuie să-şi asume rapid această agendă a societăţii cu orice risc şi cu orice pierdere. Dacă noi, PNL, am pierde încrederea electoratului din România, pe care o avem, de 140 de ani tot reuşim să ne adaptăm cât să captăm această încredere, în momentul de astăzi, în contextul acesta regional, în contextul acesta european, sunt absolut convinsă că s-ar deschide larg uşa pentru formaţiuni extremiste”. ). – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.