EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
141499 – 07122015 –
Cine apară Biserica Ortodoxă Română? Cum s-a întâmplat ca aceasta să rămână ultima redută care apără naţiunea română? Cine şi de ce a vulnerabilizat, pe rând, toate instituţiile pe care se sprijină un stat naţional? Şi, mai ales, care este secretul invincibilităţii Bisericii?
Victoria Partidului Naţionalist Extremist al Marine Le Pen, în Franţa, ar trebui să pună pe gânduri întreaga lume. Inclusiv lumea românească. Atunci când vulnerabilizezi o naţiune, distrugându-i metodic identitatea, în numele unei pretinse planete fără frontiere, societatea poate să cadă uşor în cealaltă extremă. Şi acest pericol poate exista, în viitor, şi pentru România. Până una-alta, noi ne aflăm într-o situaţie limită. O bombă cu ceas, cea a deznaţionalizării, a distrugerii sistematice a instituţiilor pe care se sprijină statul suveran, ticăie din ce în ce mai alarmant. Rând pe rând, au fost vulnerabilizate presa, sindicatele, Parlamentul, Executivul, Armata – ordinea de mai sus este aleatorie – iar din angrenajul care susţine naţiunea nu a mai rămas în picioare decât Biserica Ortodoxă. Care, acum, iată, este atacată şi ea de aceleaşi instituţii, de aceleaşi persoane, de aceleaşi grupuri de interese, care, rând pe rând, au demonizat şi vulnerabilizat celelalte instituţii.
Pentru a pune un diagnostic corect şi pentru a identifica o soluţie eficientă, este necesar ca, în prealabil, să răspundem la întrebarea: ”De ce?”. Şi pe cale de consecinţă, la întrebarea: “Cine?”.
Mă număr printre cei care l-au acuzat pe Traian Băsescu, încă din primul an de mandat, că acesta încearcă, din răsputeri, să demanteleze statul. Să-i distrugă instituţiile. Am făcut nenumărate demonstraţii în acest sens. Şi am pus acţiunea lui pe seama dorinţei atavice de putere. De popularitate. Pentru a avea el însuşi mai multă credibilitate, Băsescu a crezut de cuviinţă că trebuie lovit în credibilitatea tuturor persoanelor şi instituţiilor care beneficiau de ea. Şi am avut dreptate. Dar Băsescu a fost doar una dintre forţele malefice.
Mulţi au observat, am observat şi eu, cum, refăcându-se din cenuşa fostei securităţi, nouă securitate, transformată în mai multe servicii şi conectată, de data asta, nu la Moscova, nu la un Comitet Central, ci direct la Washington, a acaparat tot mai multă putere, într-un mod exponenţial. Pe măsura creşterii importanţei geostrategice a Balcanilor, în general, şi a României, în special. Cu condiţia să fie disciplinată în raport cu partenerii euro-atlantici, condiţie onorată indiscutabil, nouă securitate a fost lăsată să-şi facă de cap în interior. Şi astfel, acaparând din ce în ce mai multă putere, a lovit, instinctiv şi inevitabil, în instituţiile statului naţional. S-a dovedit corectă şi această abordare. Există şi teoria, din nou corectă şi ea, că, pe măsura reconfigurării polilor de putere la nivel planetar, tensiunile între state devin din ce în ce mai mari, iar între blocurile de state rivale apar aşa numitele zone de maxim interes, extrem de sensibile. Astfel România, dintr-o necesitate geostrategică, a fost silită să cedeze, treptat, suveranitate şi, în schimbul realităţii că pentru prima dată în istorie face parte din cea mai puternică alianţa militară, să se transforme într-un stat santinelă şi dronă, totodată. Militarizându-se. Ori militarizarea, ce înseamnă altceva decât diminuarea importanţei şi puterii instituţiilor civile. Cum spunea, şi această teorie se confirmă.
În fine, mai recent, în special de către analistul Adrian Severin, este lansată teza conform căreia o altă forţă, la fel de importantă, a exercitat presiuni, în sensul demantelării tuturor instituţiilor pe care se sprijină naţiunea română, incluzând aici şi instituţia capitalului autohton. Este vorba de marile corporaţii, multinaţionale sau nu, dar care, încet şi sigur, au tendinţa de a acapara din ce în ce mai multă putere şi de a conduce, în mod disimulat, lumea. Prin intermediul unor instituţii suprastatale, cum ar, fi de pildă, Uniunea Europeană. Şi această teza stă în picioare, fie şi numai dacă ne gândim cum a fost deznaţionalizată, mai întâi economic şi, apoi, sub alte aspecte, această ţară şi în folosul cui. Cum de am devenit un furnizor de mână de lucru ieftină, o piaţă de desfacere şi un furnizor de materie primă la preţ scăzut? De ce capitalul naţional, privat sau de stat, a fost hăcuit, ponderea sa ajungând astăzi la un procent nesemnificativ?
Vedem, deci, cum s-au aliniat planetele, astfel încât mai multe forţe să exercite concentric un asalt de durată împotriva naţiunii române.
Şi dacă, rând pe rând, toate instituţiile au căzut, cum se face că Biserica Ortodoxă, lovită şi ea printr-un asalt de ultimă oră, are capacitatea de a rezista? Păi cum să nu reziste Biserica noastră când ea este parte a unei identităţi religioase, spirituale, culturale şi statale, care nu mai poate fi distrusă de nimeni şi nicicând. Biserica ne-a pus în mână şi în suflet, nu numai cuvântul Domnului, ci şi cartea de citire pe care, de altfel, a şi tipărit-o, creând primele şcoli şi îndrumând formarea celor mai importante meserii care dăinuie şi astăzi. Biserica a pus piatra de temelie, alături de câţiva domnitori vrednici, şi primei uniri de la Alba Iulia şi celorlalte acte de unire din 1918, care au culminat cu unire Ardealului cu România independentă. Şi apoi a rezistat celei mai mari lovituri date de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care a secularizat averile mănăstireşti, care nu erau decât rezultatul unor donaţii cumulate. A trecut Biserica cu bine, rămânând independentă de Moscova şi autocefală, şi de perioada stalinistă şi de prigoana comunismului autohton. A rezistat şi tranziţiei care a zguduit întreaga societate românească. Mai mult decât atât. A reuşit ca, în această perioadă, să refacă lăcaşele de cult, multe dintre ele veritabile capodopere, piese rare ale patrimoniului nostru naţional. Să multiplice cuvântul Domnului şi în comunităţi care s-au extins în ultimele decenii, fără a avea bisericii înăuntrul lor.
Cum ne-am putea oare imagina că prin măsuri arbitrare ori prin atacuri murdare, unele chiar scelerate, Biserica Ortodoxă Română ar putea fi clintită din locul ei şi măturată de curentul unor schimbări, până la urmă, efemere? Bomba cu ceas va fi oprită de milioanele de români credincioşi. Care stau aliniaţi în spatele bisericilor.
