141774 – 23122015 - Actuala situaţie de securitate şi perspectivele cooperării bilaterale sau în cadrul iniţiativelor regionale şi euroatlantice au fost temele care au figurat pe agenda disuţiilor dintre ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, cu E.S. Osman Koray Ertaş, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti.
Referindu-se la Summit-ul NATO care va avea loc la Varşovia, în anul 2016, oficialul român a evidenţiat interesul ţării noastre în ceea ce priveşte adaptarea pe termen lung a Alianţei la noile tipuri de ameninţări, cu o atenţie adecvată acordată regiunii Mării Negre, spaţiu de interes comun atât pentru România, cât şi pentru Turcia, ca state riverane, şi adoptarea unei posturi de descurajare şi apărare eficientă fundamentată printr-o prezenţă aliată robustă pe flancul de est al NATO.
Cei doi oficiali au luat în discuţie caracterul complex al mediului actual de securitate, cu accent pe evoluţiile din regiunea extinsă a Mării Negre.
De asemenea, ambele părţi au exprimat intenţia de a consolida cooperarea bilaterală pe dimensiunea apărării.
Ministrul român al apărării a folosit acest prilej pentru a aprecia contribuţia Turciei la încadrarea structurilor de comandă-control NATO constituite în România, respectiv participarea detaşamentului de militari turci din Brigada 66 Infanterie Mecanizată la parada militară organizată în Bucureşti, la 1 Decembrie. – PROMPT MEDIA