Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Corina Crețu zice că e de bine

Bruxelles: Corina Crețu zice că e de bine

DISTRIBUIȚI

141946 – 14012016  –  Comisarul european pentru politică regională, Aura Carmen Raducu, Romanian Minister of European Funds, was received by Corina Creţu, Member of the EC in charge of Regional Policy a primit miercuri, la Bruxelles, o delegație a Ministerului Fondurilor Europene din România, condusă de ministrul Aura Carmen Răducu. Principalele teme de discuție au vizat situația implementării proiectelor din perioada de programare 2007-2013, finanțate prin Politica de Coeziune, prioritățile României pentru anul 2016, în vederea implementării cu succes a programelor din perioada 2014-2020, și includerea României într-un proiect pilot privind dezvoltarea regiunilor.

”Implementarea proiectelor din perioada de programare 2007-2013, prima pe care România a experimentat-o ca nou stat membru al Uniunii Europene, a avut un start slab, dar progresele au fost vizibile în a doua parte a perioadei”, a apreciat Corina Crețu în întâlnirea cu ministrul Fondurilor Europene din România. Înaltul oficial european s-a declarat mulțumit că, în urma măsurilor propuse de Grupul de lucru pentru o mai bună implementare, România a reușit să evite, în 2015, dezangajarea sumei de 1miliard de euro, pe care țara a avut-o la dispoziție prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul de Coeziune.

”Grupul de lucru pentru o mai bună implementare, pe care l-am inițiat anul trecut, a avut peste 30 de întâlniri cu autoritățile române în 2015, în urma cărora s-au stabilitplanuri de acțiune pentru programele de Mediu, Transport, Competitivitate și pentru Programul Operațional Regional. Au fost identificate 80 de proiecte care urmează să fie fazate și ne așteptăm ca România să trimită la începutul acestui an mai mult de 40 de solicitări de modificare de proiecte, tocmai ca urmare a acceptării fazării. Totodată, Comisia Europeană a aprobat până în prezent 7 proiecte majore de transport retrospective sau alternative pentru România, în valoare de 776 milioane de euro, iar alte 5 proiecte din cadrul Programului Operațional de Transport, în valoare de peste 190 de milioane de euro, sunt în evaluare la nivelul Comisiei.”

La întâlnirea cu delegația Ministerului român al Fondurilor Europene, comisarul Corina Crețu a subliniat importanța alocării de către România, în 2016, a resurselor financiare și umane necesare finalizării în condiții cât mai bune a programelor din 2007-2013 și demararea celor din perioada bugetară 2014-2020.

”La fel ca orice alt stat membru al Uniunii Europene care a experimentat pentru prima oară finanțarea europeană, România a avut nevoie de timp pentru a se adapta provocărilor. Cu toate acestea, rezultatele investițiilor realizate în țară în perioada 2007-2013, prin Politica de Coeziune, sunt bune. Au fost create peste 8.100 de noi locuri de muncă, dintre care mai bine de 600 în domeniul cercetării, iar mai mult de 1.250 de IMM-uri au beneficiat de granturi directe. Totodată, au fost îmbunătățite semnificativ infrastructura de transport și accesibilitatea, prin construcția a 124 de km de autostradă și reabilitarea a peste 900 de kilometri de drumuri naționale. Banii europeni au mai fost folosiți pentru modernizarea a 400 de spitale, școli și alte infrastructuri sociale, precum și pentru asigurarea de servicii la standarde europene în aceste domenii.”

Oficialul european a recomandat autorităților române să acorde atenție sporită demarării la timp a implementării noii perioade de programare 2014-2020, precum și în privința stabilirii unor mecanisme eficiente de monitorizare. „Îndeplinirea condiționalităților ex-ante în domeniul achizițiilor publice, al managementului deșeurilor, al infrastructurii de sănătate și al Master Planului de transport este de maximă importanță pentru România. Iar elementele cheie care vor influența implementarea programelor noii perioade sunt nivelul de pregătire al administrației publice și buna guvernanță”, a subliniat Corina Crețu.

La aceeași întâlnire, comisarul european pentru politică regională și-a exprimat speranța demarării în scurt timp a proiectului pilot pentru dezvoltarea regiunilor, propus recent de Direcția Generală pentru Politică Regională (DG REGIO). Două regiuni din România, cea de Nord-Est și Nord-Vest, alături de alte două din Polonia, au fost incluse în proiect. Acesta urmărește să identifice și să analizeze factorii care duc la decalaje sistemice în dezvoltarea regiunilor, precum și să găsească soluții pentru îmbunătățirea performanțelor acestora în privința folosirii fondurilor europene.

Pentru perioada 2007-2013, Comisia Europeană a pus la dispoziția României, prin fondurile Politicii de Coeziune, 19,7 miliarde de euro.

Alocările pentru perioada de programare 2014-2020 se ridică la 22,4 miliarde de euro prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune, la care se adaugă 106 milioane de euro prin Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Alte 8 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală sunt destinate dezvoltării sectorului agricol și zonelor rurale. Iar alocările pentru Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime sunt, pentru aceeași perioadă, de 168 de milioane de euro. –  PROMPT MEDIA

foto:facebook.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.