Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: 116000 – linie telefonică de urgență pentru copii dispăruți

București: 116000 – linie telefonică de urgență pentru copii dispăruți

DISTRIBUIȚI

141933 – 13012016  –  În urma anunțului ANCOM de deschidere spre alocare a numărului naţional scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116000, număr destinat serviciului “Linii telefonice de urgență pentru copii dispăruţi”, furnizorul de servicii de comunicații electronice Telekom Romania Communications S.A. a solicitat și a primit dreptul de a utiliza acest număr pentru o perioadă de zece ani, în colaborare cu Asociația Telefonul Copilului, furnizor de servicii cu caracter social.

Prin intermediul liniei telefonice de urgență pentru copii dispăruţi vor fi preluate apelurile prin care se anunţă dispariţia unor copii, apeluri ce vor fi transferate apoi poliţiei, se vor oferi îndrumare şi ajutor persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut și se va sprijini desfăşurarea investigaţiei. Serviciul furnizat prin intermediul acestui număr va fi disponibil non-stop la nivel național, iar accesarea numărului 116000 va fi gratuită pentru toți apelanții, fără a fi necesară o înregistrare prealabilă.

Numărul 116000 este rezervat în toate statele membre ale Uniunii Europene pentru servicii sociale identice. Serviciile oferite prin intermediul numerelor numerelor naţionale scurte armonizate cu caracter social care încep cu 116 au o identitate paneuropeană în beneficiul cetățeanului european, care va ști că, formând același număr, va avea acces la același tip de serviciu în orice stat membru.

În perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2015, furnizorii de servicii de comunicații electronice interesaţi au putut solicita ANCOM alocarea numărului naţional scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116000, compania Telekom Romania Communications S.A. fiind singurul operator care a depus o cerere de alocare.

În România, în afara numărului 116000, mai sunt alocate numerele 116111 –  pentru serviciul „linii de asistenţă telefonică pentru copii” și 116123 – pentru serviciul „linie de asistenţă telefonică, care oferă sprijin emoţional”. Numerele 116006 – pentru serviciul “linie de asistenţă telefonică pentru victimele infracţiunilor” şi 116117 pentru “serviciul medical telefonic ce nu intră în categoria cazurilor de urgenţă” sunt în continuare deschise spre alocare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.