Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Circulați prudent!

București: Circulați prudent!

DISTRIBUIȚI

 viscol2141956 – 14012016  – Conform mesajului de informare meteorologică emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri, 15 ianuarie, vremea se va răci, se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ, ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului.

În aceste circumstanțe, pentru prevenirea unor situaţii nedorite (accidente grave sau blocaje în trafic), Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor de autovehicule ca înainte de a porni la drum să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să își echipeze autovehiculele corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional, etc. ).

 Întimpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste permanent prudenţă, să reducă viteza de deplasare în zonele cu carosabil alunecos, precum şi în apropierea trecerilor pentru pietoni, în așa fel încât să poată fi evitat orice pericol care ar putea să apară. De asemenea, este necesar să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curăţarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, fiind foarte posibile schimbările bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari sau la ieşirea din localităţi şi zone împădurite. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini pe volan.

Este, de asemenea, absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat şi să nu oprească pe partea carosabilă a drumurilor naţionale, pentru a permite utilajelor de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant să intervină eficient. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.