Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Europarlamentarul Cătălin Ivan: O alianţă PSD-PNL după alegerile parlamentare este imposibilă

Bucureşti: Europarlamentarul Cătălin Ivan: O alianţă PSD-PNL după alegerile parlamentare este imposibilă

DISTRIBUIȚI

 Cătălin Ivan141880 – 08012016 – O alianţă cu ALDE sau UNPR înainte de alegeri e greu de gândit, europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan. El mai spune că o alianţă PSD-PNL după alegerile parlamentare este imposibilă.

Cătălin Ivan e de părere că o eventuală alianţă preelectorală între PSD, UNPR şi ALDE e greu de închipuit: „Realist vorbind, e greu de gândit o alianţă înainte de alegeri, o alianţă electorală cu ALDE, care atacă permanent PSD-ul, prin vocea lui Tăriceanu sau cu UNPR, care a lăsat PSD fără majoritate în Parlament, după demisia lui Victor Ponta. Nu ştiu dacă pesediştii vor trece foarte uşor peste trădarea lui Gabriel Oprea. Eu cred că e foarte important să mergem la vot, să convingem românii să ne voteze în număr cât mai mare şi apoi să vedem care sunt celelalte partide care vor intra în Parlament, pentru că într-o democraţie un partid este partid parlamentar doar dacă este votat de oameni şi obţine numărul suficient de voturi cât să intre în Parlament. Altfel, să se lipească de unii sau de alţii, părerea mea este că a fost o practică nocivă şi pentru politica din România, dar şi pentru societate în general. Deci eu le doresc şi celor de la ALDE şi celor de la UNPR şi altor partide care mai sunt pe scena politică să candideze pe liste proprii, să-i convingă pe români, să intre în Parlament şi după aceea vom vedea ce majorităţi vom face”, citează RFI.

Eurodeputatul a mai subliniat că: „Scenariul lui Dan Mihalache? Acela că Dacian Cioloş şi Guvernul de tehnocraţi vor rămâne la guvernare şi după 2016, susţinuţi de PSD şi PNL? Este nu o utopie, este un vis fără nici o legătură cu realitatea. Este imposibil. Şi PSD şi PNL îşi doresc să aibă guvernarea din 2016, ca să poată să pună în practică ceea ce au în programul de guvernare (…). Eu cred că Dacian Cioloş va candida la alegerile parlamentare pe listele PNL-ului, dar este un pronostic personal, nu mă bazez pe nimic„.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.