Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: SRS acuză

București: SRS acuză

DISTRIBUIȚI
SORIN ROȘCA STĂNESCU

sorin_rosca_stanescu141963 – 14012016  – Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu s-a prezentat joi la DNA, pentru a fi audiat în dosarul creditelor de la BRD. Înainte de a da cu subsemnatul, SRS a anunţat că a făcut plângere penale împotriva unei procuroare. ”Acest sistem este în continuare controlat de Traian Băsescu. Am primit avertizări să nu mai scriu”, a afirmat SRS. Acesta a spus că a avut de gând să renunţe la avocat, să primească un avocat din oficiu, ca un gest simbolic care să arate că este nevinovat.

Roşca Stănescu a mai anunţat că a depus plângere penală împotriva procuroarei care s-a opus eliberării sale în baza celor trei cărţi scrise în spatele gratiilor. În loc de 90 de zile, SRS ar beneficat de nouă zile de reducere. Acesta a argumentat că toate cele trei cărţi scrise în închisoare erau lucrări ştiinţifice. ”Două dintre cele trei cărţi sunt cursuri după care predau la Academia Diplomatic”, a afirmat SRS.

Sorin Roșca Stănescu a făcut declarații și la ieșirea de la DNA, spunând că speră să i s-a schimbat încadrarea juridică și că speră să se clarifice totul, astfel încât sa nu mai aibă nici măcar calitatea de martor în acest dosar.

”Am avut cu procuroarea Enache o discutie lunga care nu a fost tensionata sub nicio forma. S-au respectat toate prcedurile, eu am completat declaratile facute la DIICOT. Mi s-a schimbat incadrarea in una mai usoara. Si sper ca lucrurile sa se lamureasca repede astfel incat sa nu mai am nici macar calitatea de suspect. Despre dosar nu pot sa vb pentru ca nu ar fi corect fata de procuror. Mie nu imi e teama de nimic decat de propria mea constiinta, decat de pierderea libertatii mele de exprimare, si asta nu se va intampla”, a spus SRS. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.