Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: Un pistolar ilegal

Ilfov: Un pistolar ilegal

DISTRIBUIȚI

pistolar142099 – 22012016  – La 21 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat în localitatea Cernica, unde au depistat un individ de 48 de ani care deținea asupra sa, în mod ilegal, un pistol de autoapărare cu gaz iritant lacrimogen, care prezenta modificări la nivelul ţevii, pentru a putea fi folosită muniţie cu proiectile din cauciuc. Verificându-se încărcatorul armei, în interiorul acestuia, au fost descoperite trei tuburi de cartuş şi un cartuş, în care se observa un proiectil din cauciuc, având capsa percutată.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că arma aparține unui bărbat de 42 de ani, din București, căruia i-a fost furată din locuință sa, împreună cu 25 de cartușe calibrul 9. De asemenea, s-a stabilit faptul că, în momentul în care i-a fost furată, arma era păstrată în mod necorespunzător, într-o noptieră.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Arma a fost ridicată în vederea efectuării constatării criminalistice balistice iar pentru deținătorul legal al armei, s-a luat măsura anulării dreptului de deţinere a armei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.