Acasă Externe Polonia: Ministrul Dan Stoenescu: ”Identitatea națională nu poate fi îngrădită teritorial”

Polonia: Ministrul Dan Stoenescu: ”Identitatea națională nu poate fi îngrădită teritorial”

DISTRIBUIȚI

Dan Stoenescu_forumul-europa-ucraina_0142144 – 26012016  –  Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat, la cea de-a noua ediție a Forumului Europa-Ucraina, organizat la Lodz, în Polonia. Oficialul român a luat cuvântul în cadrul panelului ”Minoritățile etnice și dialogul asupra istoriei comune – o provocare pentru Ucraina și vecinii săi”.

În cadrul discursului, ministrul delegat a subliniat că identitatea națională nu poate fi îngrădită teritorial, ci rămâne conectată la cei care păstrează viu sentimentul național, printr-un set de valori comune și respect față de tradiții și cultură. Acesta a apreciat că este de datoria fiecărui stat să creeze mecanismele necesare să răspundă nevoilor minorităților etnice și să încurajeze „reciprocitatea pozitivă”. Totodată, demnitarul român a evidențiat că recunoașterea, respectarea și promovarea multiculturalismului și interculturalismului reprezintă valori democratice esențiale care ar trebui îmbrăţişate de fiecare stat care aspiră la un parcurs european.

Referitor la situația Ucrainei, ministrul delegat a reafirmat sprijinul acordat de România în procesul de extindere a reformelor interne privind drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, în conformitate cu nevoile comunităților, dar și cu normele europene. De asemenea, acesta a arătat deschiderea țării noastre față de dezvoltarea programelor privind consolidarea și promovarea identității naționale în rândul membrilor comunității românești din Ucraina.

Ministrul delegat a subliniat importanța unor măsuri care să nu perpetueze modelul divizării artificiale la nivel identitar a comunității românești, în contextul procesului decomunizării Ucrainei. La finalul intervenției, acesta a subliniat că Europa viitorului trebuie să fie Europa diversității culturale și a garantării drepturilor pentru minorități.

În cadrul forumului, oficialul român a avut o întrevedere cu Ivan Krulko, membru al Parlamentului ucrainean, originar din regiunea Transcarpatia. Cu această ocazie, a fost subliniată importanța comunității românești și necesitatea accelerării demersurilor pentru deschiderea unui Consulat al României la Slatina (Solotvino).

La întâlnirea cu Dmytro Shymkiv, adjunct al șefului Administrației Prezidențiale a Ucrainei, a fost discutată necesitatea intensificării sprijinului statului ucrainean pentru învățământul în limba română și pentru activitățile culturale dedicate păstrării tradițiilor și identității românești, precum și unificarea programei de limbă română pe întreg teritoriul Ucrainei.

Agenda ministrului delegat Dan Stoenescu a mai inclus o întrevedere cu Jan Dziedziczak, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Polonia, responsabil pentru polonezii din afara granițelor. În cadrul discuțiilor, au fost abordate cazurile minorilor români aflați în atenția autorităților norvegiene de protecție a copilului, cu accent pe experiența Poloniei în acest sens. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.