Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti România va prezida sesiunea Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială

România va prezida sesiunea Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială

DISTRIBUIȚI

 142238 – 29012016  – România va prezida cea de-a 54-a sesiune a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială (romania), care va avea ca principală temă ‘Regândirea și consolidarea dezvoltării sociale în lumea contemporană’ și care se va desfășura la New York în perioada 3-12 februarie, anunță Agerpres.

CSocD va fi prima dintre comisiile funcționale ale ECOSOC (Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite) care se va întruni în noul context global, scrie ambasadorul Ion Jinga, reprezentantul permanent al României în Organizația Națiunilor Unite, într-un articol publicat joi în Huffington Post. O discuție la nivel înalt a comisiei va implica statele membre și alte părți interesate cu privire la opțiunile politice concrete, cu o atenție deosebită asupra conexiunilor între dimensiunile sociale, economice și de mediu ale dezvoltării durabile. Totodată, va fi propusă spre adoptare o rezoluție.

O altă temă de discuție va fi ‘Implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă: trecerea de la angajamente la rezultate în obținerea dezvoltării sociale’, cu accent pe persoanele cele mai marginalizate și vulnerabile. Trimisul special pentru tineret al secretarului general al ONU este invitat să rostească un discurs și este avută în vedere o rezoluție privind metodele de lucru ale Comisiei.

CSocD va organiza, de asemenea, o dezbatere cu mai multe părți interesate cu privire la ‘Implementarea agendei de dezvoltare post-2015 în lumina Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități’. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.