Acasă Vest Timis Timis: Polițistul Disagă, la judecată

Timis: Polițistul Disagă, la judecată

DISTRIBUIȚI

 141859 – 07012016 –  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a finalizat cercetările şi a dispus trimis in judecata, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. La 9 august 2014,  în jurul orei 17.30, în timp ce se afla în Biroul de investigaţii criminale din sediul Poliţiei oraşului Gătaia, inculpatul Disagă Daniel-Ion, ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Timiş, i-a aplicat victimei I. G., aflată sub influenţa alcoolului, o lovitură de pumn în zona bărbiei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut apoi pe podea, iar în cădere s-a lovit cu capul de mobilierul din zonă precum şi de parchetul laminat de pe jos, suferind în acest mod un traumatism cranio-cerebral închis, soldat cu hemoragie cerebrală, leziuni traumatice care au condus apoi în scurt timp la decesul acesteia. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.