Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti 20% din apa fierbinte produsă de ELCEN „se pierde pe traseu”

20% din apa fierbinte produsă de ELCEN „se pierde pe traseu”

DISTRIBUIȚI

 Victor Grigorescu142358 – 05022016  –  Problema ELCEN-RADET este una „istorică”, declară într-un interviu la RFI ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu. El consideră că partea de producţie şi partea de distribuţie trebuie puse într-o „sinergie”. Ministrul precizează că 20% din apa fierbinte produsă de ELCEN „se pierde pur şi simplu pe traseu” din cauza reţelelor RADET şi că ELCEN „produce cu nişte grupuri care nu au mai fost modernizate de multă vreme”.

Victor Vlad Grigorescu spune că „este o problemă istorică, între ghilimele, moştenită. E vorba de un set lung de decizii de politică energetică sau de alte decizii de politici publice, până la urmă, care au adus sistemul într-o stare extrem de complicată. De exemplu, 20% din apa fierbinte, care iese de la producătorul ELCEN se pierde pur şi simplu pe traseu. E vorba de pierderi de reţea, din cauza stării dificile a reţelelor RADET-ului. Pe de altă parte, ELCEN-ul iarăşi produce cu nişte grupuri care nu au mai fost modernizate de multă vreme, care evident, au un anumit grad de uzură. Avem astăzi un sistem în care nu s-a mai investit de multă vreme, avem un sistem grefat de probleme financiare, este cunoscută istoria plăţilor de către Primărie RADET şi apoi RADET ELCEN şi sigur, dificultăţile pe care ELCEN le are pentru plata către furnizori. Cred că ar trebui să ne aşezăm cu toţii la masă, eu am cerut de mai multe ori în această iarnă, haideţi să ne asumăm cu toţii responsabilităţile, pentru că nu ţine numai de Ministerul Energiei sau doar de Ministerul Energiei şi de Primărie, sunt mai mulţi factori implicaţi. Cred că ar trebui să ne intereseze în primul rând să oferim consumatorului final un serviciu de calitate”.

Ministrul Energiei crede că sistemul de alimentare cu agent termic în Bucureşti ar trebui regândit: „Este vorba de investiţii în infrastructură şi cred că ar trebui să regândim tot acest sistem de alimentare cu agent termic în Bucureşti (…). Problemele termiei sunt de natură endemică (…). Sunt un mare adept al descentralizării şi al asumării responsabilităţii la nivelul comunităţilor, cred că asta este cheia corectă. Pe de altă parte, nu avem astăzi, de exemplu, un cadru unitar de reglementare în domeniul termiei, nu avem o lege a termiei, nu gândim într-o singură linie toate aceste chestiuni”.

Întrebat dacă o eventuală fuziune între RADET şi ELCEN ar fi o idee bună, Victor Vlad Grigorescu a răspuns: „Este o idee care s-a avansat în anii din urmă, a fost şi un memorandum aprobat la nivelul Executivului cu privire la acest aspect, s-au făcut nişte demersuri, după care au apărut unele probleme de legalitate. Rămâne de văzut. Cred că ar trebui să studiem toate opţiunile. Nu este singura opţiune, cred că ar trebui o analiză tehnică foarte serioasă, să vedem în primul rând cum ar trebui dimensionat acest sistem de termie al Bucureştiului. Cred, cel puţin asta este analiza mea la acest moment, cred că ar trebui să avem un sistem integrat, în care să punem şi partea de producţie şi partea de distribuţie cel puţin într-o sinergie, să nu discutăm neapărat de fuziune, până la urmă fuziunea este un termen legal, dar eu cred că există o sinergie certă între distribuţie şi producţie, amândouă au nevoie de investiţii şi cred că intervenţia ar trebui încă de la începutul lanţului trofic, adică nu cred că restructurarea unei companii fără cealaltă aduce vreun beneficiu şi până la urmă, nu cred că putem vorbi de un sistem sănătos, până când nu ne asigurăm că el este corect finanţat. Dacă vom continua să avem această problemă în care sistemul pe hârtie trebuie să primească nişte bani, dar în practică primeşte, eu ştiu, jumătate din ei sau sensibil mai puţin, cred că ne amăgim”.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.