Acasă Sud-Est Braila Brăila: Percheziții la Primăria Brăila

Brăila: Percheziții la Primăria Brăila

DISTRIBUIȚI

dna142286 – 03022016  – Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Galați efectuează cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2010.

În cursul zilei de 3 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în două locații situate în municipiul Brăila, din care una reprezintă sediul unei instituții publice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au deschis un dosar de fraudă cu fonduri europene, vizaţi fiind şi primarul Aurel Gabriel Simionescu şi directorul Direcţiei economice. Percheziţiile au loc şi în biroul edilului. Ar fi vorba despre un proiect de modernizare a unui bulevard, în care s-au deturnat zece milioane de euro. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.