Acasă Externe Bruxelles: Dacian Cioloș a discutat cu Jean-Claude Juncker și despre situația din...

Bruxelles: Dacian Cioloș a discutat cu Jean-Claude Juncker și despre situația din Republica Moldova

DISTRIBUIȚI

Ciolos -  Jean-Claude Juncker142520 – 16022016 –  Premierul Dacian Cioloş a avut ieri o întrevedere cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în cadrul căreia i-a prezentat priorităţile guvernului român şi reformele pe care îşi propune să le aplice în acest an.

Premierul Cioloş a subliniat, în cadrul declaraţiilor susţinute împreună cu preşedintele Juncker, importanţa reformei administrative şi necesitatea unei administraţii eficiente, transparente şi profesioniste pentru consolidarea progreselor obţinute în domeniul justiţiei şi în lupta împotriva corupţiei.

Un alt subiect abordat de cei doi oficiali a fost cel al Mecanismului de Cooperare şi Verificare, premierul Cioloş subliniind că acesta şi-a atins scopul avut în vedere atunci când a fost pus în aplicare.

“Asta nu înseamnă că în România nu trebuie să continuăm lupta împotriva corupţiei şi consolidarea a ceea ce s-a făcut până acum, dar noi considerăm că există suficientă maturitate în România pentru ca tot acest proces să fie integrat şi internalizat în mecanismele pe care România, guvernul, parlamentul, sistemul judiciar le pot avea în vedere”, a subliniat premierul Cioloş.

La rândul sau, preşedintele Comisiei Europene a arătat importanţa progreselor pe care România le face şi a subliniat că Executivul comunitar este foarte mulţumit de evoluţia României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare evidentiată în cel mai recent raport al Comisiei Europene. “Dacă România menţine nivelul de punere în practică actual al aşteptărilor din partea Comisiei Europene şi a statelor membre, mecanismul se va încheia. Sunt convins că în cadrul mandatului comisiei mele o să punem capăt mecanismului MCV”, a mai spus Jean-Claude Juncker.

În acelaşi context, cei doi oficiali au discutat despre perspectivele aderării României la Schengen, prim-ministrul român subliniind că ţara noastră îndeplineşte deja condiţiile necesare.

Situatia economică a României este una bună, iar guvernul va lua toate măsurile pentru a ţine deficitul în limita a 3% din PIB, a arătat Dacian Ciolos. Creşterea economică de care beneficiază România va permite guvernului ca măsurile fiscale luate în ultima perioadă să poată fi utilizate pentru a stimula, în continuare, investiţiile, a mai afirmat premierul Cioloş.

O altă preocupare importantă a României, la ora actuală, este pregătirea într-un mod foarte serios a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care ţara noastră o va prelua în al doilea semestru al anului 2019, potrivit declaraţiei prim-ministrului Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte o temă de maxim interes pentru întreaga Uniune, cea a refugiaţilor şi securitatea frontierelor europene externe, şeful Guvernului român a dat asigurări că ţara noastră îşi asumă responsabilităţile pe care le are, dar şi deciziile luate de Consiliu pe această tema.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi situaţia din Republica Moldova şi sprijinul pe care România intenţionează să-l acorde cetăţenilor din Republica Moldova, în masura în care guvernul de la Chişinău va pune în aplicare angajamentele de reformă pe care şi le-a luat.

În cadrul vizitei efectuate la Bruxelles, premierul Dacian Cioloş a avut şi un dejun de lucru cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, dar şi întrevederi cu membri ai Comisiei Europene.

Astfel, premierul Cioloş a avut o întrevedere cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, discuţiile vizând menanismul de cooperare şi verificare, Schengen, fenomenul migraţiei.

Cu Johannes Hahn, comisar European responsabil cu politica de vecinătate şi negocierile privind extinderea, Dacian Cioloş a avut convorbiri despre Republica  Moldova şi modalităţile de a susţine realizarea reformelor în această ţară.

Premierul român s-a întâlnit şi cu Kristalina Georgieva, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu bugetul şi resursele umane, subiectele trecute în revista vizând reprezentarea României în instituţiile europene, cadrul financiar multianual şi lupta împotriva sărăciei. De asemenea, premierul Cioloş s-a întâlnit şi cu funcţionari români care ocupă funcţii de conducere în instituţii europene, având discuţii despre priorităţile guvernului şi agenda europeană. –  PROMPT MEDIA

foto:gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.