Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Încă un dosar pe numele lui Oprea

București: Încă un dosar pe numele lui Oprea

DISTRIBUIȚI

142562 – 17022016 –  DNA solicită Parlamentului ridicarea imunităţii lui dna, într-un nou dosar. Oprea este vizat de acuzaţii de abuz în serviciu, în dosarul în care au fost puși sub urmărire foștii şefi ai DIPI

În completarea comunicatului cu nr. 120 din data de 15 februarie 2016, privind presupuse acte asimilate corupției săvârșite de persoane din conducerea Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), Biroul de Informare și Relații Publice al DNA este abilitat să transmită următoarele: ”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Oprea Gabriel, senator în Parlamentul României, la data faptei viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Oprea Gabriel, senator, la data faptei deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: La data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul suspecților Nicolae Gheorghe, secretar de Stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor. Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție. Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei. În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8, achiziționat în modalitatea de mai sus. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și copii ale dosarului de urmărire penală. Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.