Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PNL cere Guvernului să pregătească din timp votul prin corespondență pentru...

București: PNL cere Guvernului să pregătească din timp votul prin corespondență pentru românii din Diaspora

DISTRIBUIȚI

eugen_nicolaescu142392 – 09022016 –  Un obiectiv important în pregătirea alegerilor parlamentare de la sfârșitul acestui an îl constituie garantarea accesului cetățenilor din Diaspora la votul prin corespondență.

Legea votului prin corespondență susținută și promovată ”cu tărie” de PNL reprezintă un câștig important pentru societatea românească în ansamblul său și un gest de respect pentru cetățenii români din afara granițelor țării, declară liderul grupului parlamentar liberal din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu. ”Alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an vor fi primul test dat de instituțiile statului responsabile cu aplicarea acestui sistem de vot prin corespondență pentru cetățenii români care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Prin urmare, Guvernul are o mare responsabilitate în organizarea acestui tip de vot. De aceea, considerăm că Executivul  trebuie să prezinte din timp măsurile pe care le are în vedere, astfel încât să nu existe disfuncționalități administrative care să vicieze exprimarea liberă și neîngrădită a dreptului constituțional de vot al cetățenilor români din Diaspora. În Legea privind votul prin corespondență sunt prevăzute foarte clar  procedura, condițiile si formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a avea  un scrutin funcțional. Tocmai de aceea, Guvernul trebuie să se implice cu responsabilitate și profesionalism în implementarea votului prin corespondență, pentru a garanta exercitarea drepturilor electorale ale cetățenilor din afara granițelor țării. Parlamentul României, instituția reprezentativă a sistemului democratic, trebuie să fie preocupat de modul în care un drept constituțional este asigurat  și respectat. De aceea, PNLa inițiat această dezbatere pentru a cunoaște modul și etapele concrete de implementare a Legii votului prin corespondență. Greșelile din trecut nu mai trebuie repetate, iar modul în care acest tip de alegeri va fi pregătit va reprezenta o demonstrație a faptului că actorii politici și instituționali au înțeles vocea românilor din afara granițelor țării. Mai mult decât atât, reușita aplicării acestui sistem de vot va fi un argument solid  în favoarea extinderii lui  pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale din anul 2019. Acest obiectiv a fost asumat de PNL încă de la început, dovadă fiind forma inițială a legii, propusă de parlamentarii liberali prin care se prevedea aplicarea votului prin corespondență și la aceste tipuri de scrutin. Vom susține în continuare această necesitate și vom  acționa în acest sens la nivel parlamentar, astfel încât votul prin corespondență să devină o practică unitară pentru toate aceste tipuri de alegeri”, a subliniat Nicolăescu. –  PROMPT MEDIA

foto:gazetabt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.