Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Prima casă continuă

București: Prima casă continuă

DISTRIBUIȚI

DIVERSE_prima casa142693 – 24022016 – Ministerul Finanțelor Publice anunță că plafonul total de garantare de 1.690.330.155 de lei, aferent programului Prima casă, pentru anul 2016, a fost alocat în întregime. Astfel, băncile comerciale au pusă la dispoziție întreaga sumă.

Finanțatorii participanți în cadrul programului acordă credite Prima casă, în baza alocării sumei de 200 de milioane de lei provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la data de 31.12.2015, din diferențele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172.580.733 de lei și din plafonul reutilizat în condițiile legii, disponibil până la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei, precum și din plafonul suplimentar de 1,3 miliarde de lei acordat prin HG nr.1016/30.12.2015.

Odată cu alocarea acestui plafon, practic, au fost puse la dispoziția băncilor toate plafoanele disponibile pentru acest an, conform prevederilor legale în vigoare.

Pentru finanțatorii care au transmis solicitări de alocare a plafonului de 1,3 miliarde de lei pentru anul 2016, respectiv, Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, suma a fost repartizată prin efectuarea de alocări pro rata în cadrul acestuia în funcție de solicitările transmise de aceștia.

În cursul anului, conform prevederilor art.3 alin. (29) din Anexa nr.1 la H.G. nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului Prima Casă, cu modificările și completările ulterioare, FNGCIMM este autorizat să evalueze cel puțin trimestrial modul de utilizare de către finanțatori a plafoanelor alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul prealabil al Ministerului Finanțelor Publice. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.