Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Protecția Civilă, opt decenii de la înființare

București: Protecția Civilă, opt decenii de la înființare

DISTRIBUIȚI

Protecția Civilă142759 – 26022016 – Data de 28 februarie reprezintă un moment de mare însemnătate pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care marchează împlinirea a peste opt decenii de la înfiinţarea primelor structuri cu atribuţii de protecţie civilă din ţara noastră, legiferate prin semnarea Înaltului Decret Regal în 1930 de către regele Carol al II-lea şi publicarea Regulamentului Apărării Pasive contra atacurilor aeriene în Monitorul Oficial al României, trei ani mai târziu.

Pentru marcarea acestei zile aniversare, instituţia organizează o serie de evenimente menite să familiarizeze opinia publică cu rolul, atribuţiile specifice şi priorităţile actuale ale acestei structuri, precum şi cu misiunile la care au participat, de-a lungul timpului, componenţii acesteia.

La nivelul Capitalei, activităţile dedicate acestei zile au debutat joi, 25 februarie, la Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc), care, până la sfârşitul lunii martie, prezintă celor interesaţi o expoziţie foto-documentară, tehnica de intervenţie şi echipamentele specifice urgenţelor civile.

Vineri, 26 februarie, muzeografii susţin, în colaborare cu specialiştii Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne, lecţii cu tematică specifică, ilustrate prin intermediul filmelor şi materialelor documentare, la Şcoala Gimnazială nr. 196 ”Federico Garcia Lorca”, una dintre unităţile de învăţământ cu care muzeul a încheiat  parteneriate educaţionale. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Protecţiei Civile, edificiul de cult îşi va deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu file din istoria pompierilor şi protecţiei civile, marţi, 1 martie, intrarea fiind liberă.

Luni, 29 februarie, specialişti din domeniul preventiv din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dealul Spirii” Bucureşti – Ilfov vor derula diverse activităţi la unităţi de învăţământ bucureştene şi din judeţul Ilfov, prilej cu care vor fi diseminate informaţii privind regulile şi măsurile de comportare specifice tipurilor de risc.

Ziua Protecţiei Civile este sărbătorită şi la nivel local, astfel că, în această săptămână, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă îi aşteaptă pe toţi cei care sunt interesaţi de specificul misiunilor noastre şi de tehnica utilizată în misiunile destinate protecţiei populaţiei. Totodată, în zonele cu public numeros sunt organizate puncte de informare preventivă şi derulate exerciţii demonstrative de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă. În seria manifestărilor organizate pentru marcarea acestui moment se regăsesc şi diverse expoziţii, simpozioane, manifestări cultural-sportive, concursuri şi alte activităţi cu tematică din domeniul situaţiilor de urgenţă.

Din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative ale celor două componente de bază – pompieri şi protecţie civilă – pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.

Mecanismul modern de gestionare a situaţiilor de urgenţă, adaptat standardelor UE şi NATO, a presupus variate responsabilităţi pentru protecţia civilă, obiectiv ce a reclamat implicare, profesionalism şi responsabilităţi instituţionale sporite.

De la înfiinţare până în prezent, indiferent de apartenenţa la diferite ministere sau denumirile pe care le-a avut, Protecţia Civilă a rămas o componentă de bază a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. –  PROMPT MEDIA

foto:facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.