Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Subiecte unice la Rezidențiat

București: Subiecte unice la Rezidențiat

DISTRIBUIȚI

Patriciu Achimaș-Cadariu142660 – 23022016 –  Patriciu Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății s-a întâlnit marți dimineața cu reprezentanții Federației Asociațiilor Studenților la Medicină din România.

Ministrul Sănătății a discutat cu tinerii medici despre modul în care va fi organizat, în toamna acestui an, concursul de intrare în Rezidențiat pe post și loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie.

În acest context, reprezentanții studenților au cerut conducerii ministerului ca, anul acesta, concursul să fie organizat la fel ca în anii trecuți, decentralizat, în cele  șase centre universitare cu tradiție: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

De asemenea, studenții au mai solicitat subiecte unice în toate cele șase centre, iar Comisia de elaborare a acestora să fie stabilită la nivel național și alcătuită din membrii celor 6 universități. Subiectele vor fi elaborate din Compendiul nou aprobat.

S-a mai convenit ca tematica de concurs să fie comunicată de Ministerul Sănătății pe pagina de web a instituției și prin publicația de specialitate Viața Medicală, în cel mai scurt timp.

Studenții i-au mai solicitat ministrului ca repartiția concurenților să se facă pe fiecare centru, în funcție de punctajul descrescător și, după acest proces, aceștia să poată opta și pentru locurile rămase neocupate la nivel național, în urma unei repartiții conform unui clasament național.

Ministrul Sănătății a fost de acord, în principiu, cu solicitările venite din partea tinerilor medici, dar le-a cerut acestora un document scris cu toate solicitările stabilite în întâlnirea de astăzi. De asemenea, s-a convenit ca, la înscriere, candidatul să semneze o declarație prin care își exprimă acordul cu privire la noile condiții de organizare și desfășurare a concursului. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.