Acasă Externe Germania: Valeriu Zgonea, la Conferinţa Parlamentară Internaţională pentru Combaterea Antisemitismului, de la...

Germania: Valeriu Zgonea, la Conferinţa Parlamentară Internaţională pentru Combaterea Antisemitismului, de la Berlin

DISTRIBUIȚI

Valeriu Zgonea143082 – 16032016 – Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a participat la Conferinţa Parlamentară Internaţională pentru Combaterea Antisemitismului, organizată de Ministerul Federal German al Afacerilor Externe, Bundestag şi Coaliţia Interparlamentară pentru Combaterea Antisemitismului (ICCA), în perioada 14 – 15 martie 2016, la Berlin.

Evenimentul a reunit lideri și membri ai parlamentelor din numeroase state, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai organizațiilor și asociațiilor internaționale și europene importante în materia apărării drepturilor omului și a luptei împotriva antisemitismului, magistrați, experți și cercetători de la institute și universități prestigioase.

La lucrările Conferinței au fost prezenţi Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Comisar European, Angela Merkel, cancelarul federal al Germaniei, Norbert Lammert, preşedintele Bundestag-ului, Irina Bokova, director general al UNESCO.

Conferinţa a reprezentat o oportunitate valoroasă de a împărtăși cunoștințe și bune practici privind combaterea antisemitismului, rasismului și tuturor celorlalte forme de manifestare a intoleranței, de a realiza un schimb de opinii coerent, oferind noi perspective de abordare a unei provocări comune importante – antisemitismul, a declarat președintele Camerei Deputaților.

În cadrul sesiunilor plenare ale Conferinței au fost dezbătute teme de larg interes, printre care discursul de ură promovat prin internet şi posibile abordări europene, exemple şi bune practici de combatere a antisemitismului în comunităţile musulmane, antisemitismul în fotbal, răspunsuri parlamentare, guvernamentale și legale la antisemitism.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a prezidat sesiunea plenară intitulată “Răspunsuri oficiale şi guvernamentale la antisemitism”. Nivelul dezbaterilor a evidențiat necesitatea reconsiderării perspectivei adoptate în fața provocărilor actuale, reprezentate de noi forme de intoleranță și antisemitism, a riscurilor și vulnerabilităților existente în întreaga lume.

În intervenția sa, Valeriu Zgonea a amintit etapele cruciale parcurse de statele europene în vederea atingerii obiectivelor comune privind asigurarea, prin eforturi concentrate, a unui mediu general eliberat de spectrul antisemitismului, rasismului și a oricărei forme de ură și intoleranță.

”Lupta eficientă împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței implică o abordare susținută și cuprinzătoare. Avem nevoie de eforturi coordonate, de la nivel parlamentar, guvernamental, al autorităților locale până la cetățeanul însuși. Toate formele și manifestările de rasism și xenofobie sunt incompatibile cu valorile pe care s-a construit și se sprijină Uniunea Europeană. Este imperativ ca parlamentele, guvernele, organizațiile internaționale și societățile civile din întreaga lume să adopte o politică de „toleranță zero” față de aceste fenomene grave”, a spus Valeriu Zgonea.

Totodată, președintele Camerei Deputaților a subliniat angajamentul ferm al României de a acționa împotriva oricărei încercări de incitare la ură rasială, la antisemitism, țara noastră fiind un model regional în ceea ce privește protecția minorităților. ”Vreau să subliniez că România a fost prima țară din sud-estul Europei care a adoptat o legislație clară anti-discriminare, că România este, astăzi, un model regional în ceea ce privește protecția minorităților și recunoaște rolul major pe care minoritățile, în general, și minoritatea evreiască, în special, l-au jucat în modernizarea statului român. Avem o vastă colecție de legi și acte normative care reglementează drepturile minorităţilor naţionale şi cadrul de asigurare şi păstrare a identităţii lingvistice şi culturale a membrilor acestora. De asemenea, am făcut pași foarte importanți în combaterea antisemitismului, lucru recunoscut de toate instituțiile internaționale. Parlamentul României a adoptat legi foarte clare, care condamnă negarea Holocaustului şi incitarea la ură rasială. În plan naţional, în fiecare an, comemorăm, la 9 octombrie, Ziua Victimelor Holocaustului, marcând prin multiple activități un moment care nu trebuie uitat: ziua de 9 octombrie 1941, când a început deportarea forțată a evreilor din Bucovina. O altă decizie importantă a autorităților române a fost înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ” Elie Wiesel”, în 2005, o instituție cu rol de colectare, stocare, cercetare și publicare de documente privind Holocaustul din România, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial , precum și organizarea de activități educaționale privind Holocaustul. Numeroase centre academice din România au dezvoltat programe de studii asupra Holocaustului, iar Bucureștiul este una dintre puținele capitale europene care a construit un Memorial al Holocaustului, inaugurat în anul 2009. Sunt perfect conștient de faptul că eforturile noastre pentru combaterea antisemitismului nu trebuie să înceteze niciodată”, a declarat Valeriu Zgonea.

În urmă cu o săptămână, România a preluat preşedinţia Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organizaţie interguvernamentală ce numără 31 de state membre, al cărei principal obiectiv este de a încuraja activităţi legate de promovarea educaţiei, comemorării şi cercetării Holocaustului, precum şi de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora.

În context, președintele Camerei Deputaților a prezentat, la Conferința de la Berlin, prioritățile președinției române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA): colaborarea cu media și social media pentru promovarea cunoașterii Holocaustului, dar și pentru combaterea antisemitismului, rasismului, extremismului, discriminării și xenofobiei; consolidarea educației în domeniul Holocaustului în statele membre și observatoare ale organizației și promovarea cercetării academice în domeniul Holocaustului. ”Preluarea și exercitarea președinției organizației IHRA reflectă angajamentul puternic al României față de asumarea propriului trecut, al onorării memoriei victimelor Holocaustului și lupta împotriva manifestărilor xenofobe și antisemite, precum şi dorinţa României de a crea un model regional în ceea ce privește consolidarea educației în rândul tinerilor pe domeniile IHRA”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Din delegaţia parlamentară a României,  condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, au mai făcut parte  deputatul Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, şi senatorul Titus Corlăţean. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.