Acasă Externe Belgia: Nivel alertă de gradul 4 în Bruxelles

Belgia: Nivel alertă de gradul 4 în Bruxelles

DISTRIBUIȚI

 atentat 2143197 – 22032016 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că autorităţile locale au decis instaurarea nivelului de alertă gradul 4, urmare evenimentelor de tip terorist, produse la data de 22 martie 2016, în aeroportul internaţional Zaventem – Bruxelles, care a şi fost închis pentru toate decolările şi aterizările programate, iar parte din cursele aflate deja în aer au fost redirecţionate către Amsterdam, inclusiv zborul TAROM – cursa RO 371 (Bucureşti – Bruxelles), care ar fi urmat să aterizeze la ora 9.20 (ora locală) pe Zaventem.

Astfel, nivelul de alertă teroristă pentru Regiunea Bruxelles Capitală a fost ridicat la nivelul maxim – ”ameninţare serioasă şi iminentă”, iar nivelul 3 – ameninţare ”posibilă şi credibilă”, este în vigoare deja și pentru restul teritoriului belgian.

Toate liniile de tren, metrou şi transport în comun, de suprafaţă şi subteran, sunt suspendate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, din cauza filtrelor de poliţie şi a mijloacelor specifice de intervenţie pe linia protecţiei civile.

Forţele de poliţie şi armata vor continua să fie prezente pe străzile capitalei, ca urmare a aplicării planului de urgenţă pentru astfel de situaţii. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.