Acasă Politic București: Deputatul ALDE Cornelia Negruţ susţine înfiinţarea Avocatului Copilului

București: Deputatul ALDE Cornelia Negruţ susţine înfiinţarea Avocatului Copilului

DISTRIBUIȚI

 cornelia-negrut142947 – 09032016 – Deputatul ALDE Cornelia Negruț s-a alăturat demersului de înfiinţare a Avocatului Copilului din ”raţiunile pragmatice ale necesităţii acestei instituţii vitale pentru copiii României”. Din nefericire, ţara noastră nu a reuşit să reglementeze din punct de vedere legislativ acest domeniu vital, în ciuda numeroaselor iniţiative de acest gen de până acum.

Funcţionarea Avocatului Copilului, ca structură în subordinea Avocatului Poporului, nu a dat rezultatele aşteptate. Mai mult, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care  instituia legiferarea Avocatului Copilului, a rămas nefinalizată de peste patru ani. În acest timp, organizaţiile neguvernamentale care se ocupă de destinele copiilor din România au atras atenţia, în repetate rânduri, că înfiinţarea acestei instituţii este vitală şi de netergiversat.

Deşi România a ratificat încă din anul 1990 Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, angajându-se să asigure condiţiile necesare pentru respectarea drepturilor tuturor copiilor din România, principiile călăuzitoare ale acesteia, respectiv interesul superior al copilului, dezvoltarea şi supravieţuirea, nediscriminarea şi participarea copilului, nu sunt încă nici acum puse cu adevărat în practică şi, totodată, respectate. În ciuda paşilor făcuţi de Guvern şi Parlament în elaborarea şi adoptarea unei legislaţii moderne, care să apere drepturile copilului în România şi implementarea lor în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU, specialiştii au atras atenţia că există în continuare încălcări ale acestor drepturi. Astfel, există extrem de mulţi copii care nu beneficiază de un nivel de trai decent, nu au un acces decent la serviciile medicale sau la educaţie, ba chiar acesta este aproape inexistent, nu au o protecţie eficientă împotriva discriminării, iar vocea copilului este ascultată de multe ori doar formal.

După cum au subliniat şi iniţiatorii acestui proiect de lege, unul din cinci români este copil, iar aproape jumătate dintre aceştia sunt cuprinşi în cele mai îngrijorătoare riscuri de sărăcie şi excluziune socială. Sunt cifre oficiale, în fond realităţi de necontestat în România europeană a anului 2016, iar instituţiile statului, în frunte cu forul legislativ, au datoria de onoare să reglementeze aceste carenţe alarmante. Avem nevoie de Avocatul Copilului ca o instituţie distinctă, specială, independentă, care să se ocupe cu adevărat de protejarea şi monitorizarea respectării drepturilor copilului, precum şi apărarea intereselor primordiale ale acestora în faţa celorlalte instituţii ale statului, având în vedere că un copil nu se poate apăra singur!

Copiii noştri au serioase probleme în ceea ce priveşte accesul la educaţie sau asistenţă medicală, mai ales în comunităţile dezavantajate, unde există cazuri de discriminare în şcoli faţă de copiii cu dizabilităţi sau copiii romi și  autorităţile locale nu au reuşit să înfiinţeze servicii de sprijin pentru copiii aflaţi în dificultate, iar sărăcia, cum spuneam şi într-o intervenţie recentă, a ajuns la cote neliniştitoare în România.

Avocatul copilului funcţionează în 40 de state europene şi susţin cu tărie că România trebuie să adopte de urgenţă proiectul de lege supus astăzi dezbaterii, spune parlamentarul. ”De asemenea, consider că pentru reducerea violenţei juvenile, avem nevoie şi de înfiinţarea tribunalelor şcolare, precum şi a unor şcoli pentru părinţi. Copiii noştri sunt supuşi zilnic unui pericol iminent, mai ales în mediul online, iar violenţa în şcoală impune, de asemenea, creşterea numărului de consilieri şcolari şi introducerea educaţiei civice ca materie obligatorie la clasele III – XII. Primul şi cel mai important pas în îmbunătăţirea vieţii copiilor este, însă, repet, crearea Avocatului Copilului, ca instituţie autonomă care să le apere drepturile şi interesele, nu doar atunci când instituţiile le încalcă aceste drepturi, ci şi când este nevoie de un organism de mediere a conflictelor. În concluzie, sunt total în asentimentul iniţiativei de înfiinţare a Avocatului Copilului, şi îmi exprim speranţa ca Legislativul va da dovadă de discernământ în adoptarea cu celeritate a acestui proiect legislativ de interes naţional şi fundamental pentru dezvoltarea armonioasă a viitoarelor generaţii”. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.