Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Din 15 martie, terasele din Centrul Vechi își pot începe activitatea....

București: Din 15 martie, terasele din Centrul Vechi își pot începe activitatea. Până acum, doar 8 au primit avizele de amplasare

DISTRIBUIȚI

 centrul-vechi-bucuresti143000 – 11032016 – Terasele în Centrul Istoric al Bucureștiului se pot deschide din 15 martie. Până acum, la Primăria Capitalei au fost depuse 63 de cereri de autorizare a amplasării teraselor sezoniere pentru zona Centrului Istoric şi alte zone protejate, iar dintre acestea 40 sunt încă în analiză, 15 sunt finalizate, iar pentru opt s-au emis deja avizele de amplasare.

Pentru a obţine avizul de amplasare a teraselor sezoniere, firmele trebuie să depună la Direcţia de Urbanism din cadrul PMB documente care să conţină, în mod obligatoriu, inclusiv autorizaţia de funcţionare emisă de primăria de sector.

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor din Centrul Istoric stabileşte o serie de reguli de bază privind activităţile de alimentaţie publică care se desfăşoară pe o perioadă determinată pe terasele amplasate pe domeniul public sau privat al Municipiului Bucureşti.

Regulamentul stabileşte de asemenea norme clare în ceea ce priveşte suprafeţele teraselor, tipul de mobilier, siguranţa cetăţenilor, precum şi obligaţia agenţilor economici de a asigura condiţiile privind stabilitatea şi siguranţa imobilelor în dreptul cărora se amenajează terasele. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.