Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Isărescu: E bine, dar tot rău e

București: Isărescu: E bine, dar tot rău e

DISTRIBUIȚI

isarescu143060 – 15032016 –  La un forum economic organizat la BNR, guvernatorul Mugur Isărescu a spus din nou câteva aspecte privind problemele cu care se confruntă România, punând accentul pe infrastructură și investițiile necesare pentru aceastea. ”Vrem să fim o economie bazată pe cunoaștere, dar ne lipsesc unele elemente ale unei economii bazată pe factori de producție. Realist privind, și cu durere, remarcăm că, după atâția ani, nu avem măcar o autostradă să treacă Munții Carpați. Nu avem nici o Centură completă a Bucureștiului. Nu am terminat nici cei 16 kilometri care leagă DN1 de Autostrada 1. Și avem multe alte probleme de rezolvat. Jumătate dintre localitățile țării nu au canalizare, nu au apă curentă. Toate acestea necesită investiții”, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Din punctul de vedere al BNR, prin combinarea celor trei noțiuni-strategie de dezvoltare, regionalizare și convergență – se trece de la o abordare simplă, confundată din păcate cu o simplă schimbare de bancnote – la complexitatea procesului de aderare la euro care nu poate fi finalizat decât atunci când nu doar economia ci și societatea românească va fi pregătită. Convergența la zonă euro poate fi un proces benefic, un catalizator al reformelor, menit să crească, a precizat Isărescu.

După criza din 2008, am reușit să aducem deficitul la 1%, rezervele au crescut cu șase miliarde de euro deși au fost returnate fondurile de la FMI, costul la care Statul se împrumută e la un minim istoric, dar trebuie să fim realiști. Personal nu am văzut niciodată pericole mai mari la adresa stabilității. Situația macro excelentă nu se reflectă la nivelul populației, mulți omeni și firme mijlocii o duc în continuare greu, iar PIB-ul ar fi mai mare dacă am avea o infrastructura îmbunătățită. Ne confruntăm cu riscul de a pierde o parte din progresele atât de greu obținute. Țara are nevoie de stabilitate legislativă și de legi clare care să nu creeze confuzii, a precizat guvernatorul BNR care a punctat și despre așa-zisa lege a dării în plată atât de hulită de bancheri. ”Darea în plată ridică câteva probleme. La promovare a avut în vedere protejarea celor cu situație socială dificilă. Sprijinim  în totalitate opinia Guvernului conform căreia acestei legi trebuie să i se întărească caracterul social. Prima Casă nu trebuie să fie inclus în această lege. Băncile să facă planuri de negociere transparente, care să fie trimise la BNR, iar aceste planuri – însușite de industria bancară – ar trebui să facă parte dintr-un cod de conduită al industriei bancare. Principalul obiectiv trebuie să fie acordarea unor șanse reale pentru că și generațiile care vin să aibă acces la credite. Programul Prima Casă trebuie să continue, pentru că rata de neperformantă este practic nulă. Programul nu poate funcționa însă decât în baza garanției irevocabile a Statului, care nu trebuie și nu poate fi pusă la îndoială sub nicio formă. Se poate introduce o variantă de creditare în viitor cu darea în plată inclusă, dar cu avans mai mare, și o variantă care să nu includă darea în plată, așa cum ne arată experiența unei țări baltice. Dacă legea darii în plată trece, legea obligațiunilor ipotecare – votată în decembrie 2015 – nu mai are niciun rost”, a spus Isărescu. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.