Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Călin Popescu Tăriceanu a criticat ”câmpul tactic” în fața comisarului european pe...

Călin Popescu Tăriceanu a criticat ”câmpul tactic” în fața comisarului european pe justiție

DISTRIBUIȚI

tariceanu142791 – 01032016 –  Raportul MCV este dezechilibrat și conține numeroase greșeli, este punctul de vedere exprimat de preşedintele Senatului,  Călin Popescu-Tăriceanu, cu prilejul întrevederii de luni cu Vĕra Jourová, Comisarul european pentru justiție. ”I-am învederat faptul că modul în care raportul se exprimă, prin care cere în mod imperativ Parlamentului să întreprindă anumite acțiuni, înfrânge și libertatea parlamentarilor, și independența Parlamentului, ca instituție, iar acest lucru este inacceptabil în orice democrație parlamentară.

Ca să fiu foarte clar, în Raportul MCV se vorbește despre necesitatea modificării Codurilor, dar numai pe baza propunerilor primite de la Guvern, agreate cu cei din sistemul de justiție. Această exprimare este una total defectuoasă, care lasă să se întrevadă și alte lacune grave ale Raportului și ale modului în care Raportul se raportează la situația din România.

Am subliniat faptul că Raportul conține ținte în mișcare, că nu există repere fixe la care să ne raportăm şi care, odată îndeplinite, să permită încheierea mecanismului de cooperare și verificare”, se arată în declarație președintelui Senatului. În opinia parlamentarului român, combaterea corupției este necesară, dar rezultatele pozitive nu pot reprezenta niciun fel de scuză cu privire la modul în care funcționează statul de drept, având în vedere mediatizarea cazurilor de corupție, precum și informațiile din dosare care sunt publicate de presă.

În opinia președintelui Senatului, așa-numitul ”câmpul tactic” al serviciilor speciale, extins și asupra instanțelor, ”constituie abuzuri și derapaje nepermise, care afectează drepturile și libertățile individuale”. ”Există pericole reale, după părerea mea, statul de drept poate să fie subminat și de corupție, dar statul de drept poate să fie subminat și de abuzuri de putere care astăzi se întâmplă, din păcate, în mod frecvent”, a spus Tăriceanu. –  PROMPT MEDIA

foto:fn.24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.