Acasă Sud-Est Constanta Constanța: Distracție fără droguri

Constanța: Distracție fără droguri

DISTRIBUIȚI

ANA143402 – 31032016 – Proiectul “Safe Parties” 2015 – 2016, iniţiat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa, are ca obiectiv general prevenirea consumului de droguri şi a riscurilor asociate consumului de droguri, în rândul tinerilor care frecventează spaţii recreaţionale (cluburi, locuri unde au loc concerte sau alte activităţi cultural-artistice etc.).

Proiectul a debutat în octombrie 2015 şi se derulează pe durata unui an, beneficiarii direcţi fiind elevii şi studenţii participanţi la evenimentele muzicale, organizate în cluburile din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.

            În cadrul acestuia, specialiştii CPECA Constanţa şi voluntarii antidrog ai ANA, utilizând sloganul ”Distrează-te responsabil!”, desfăşoară activităţi de informare a elevilor şi studenţilor cu privire la riscurile nocive ale consumului de droguri, prin discuţii cu aceştia.

De asemenea, tinerii primesc pliante cu informaţii referitoare la consumul de droguri, fiindu-le distribuite şi prezervative, pentru prevenirea bolilor asociate consumului de droguri şi a celor cu transmitere sexuală.

            Pe toată durata evenimentelor, în incinta cluburilor rulează spoturi antidrog, iar artiştii participanţi-inviaţi la acestea transmit mesaje antidrog elevilor şi studenţilor, la solicitarea specialiştilor CPECA Constanţa.

            Proiectul, în cadrul căruia sunt implicaţi 30 de voluntari antidrog, continuă şi în sezonul estival, fiind distribuite, până în prezent, 6.000 de prezervative şi 5000 de flyere, având ca beneficiari direcţi 10.000 de elevi şi studenţi. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.