Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Constanța: Mitrea, la un pas de libertate

Constanța: Mitrea, la un pas de libertate

DISTRIBUIȚI

Miron Mitrea143320 – 29032016 – Miron Mitrea este la un pas de libertate după ce  Judecătoria Medgidia a decis eliberarea condiționată a sa. În ședința de luni, instanța a analizat trei cereri reunite, depuse de avocatul lui Miron Mitrea. Solicitările au fost admise, însă decizia magistraților nu este definitivă.

            În urmă cu couă săptămâni, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de eliberare condiționată formulată de Miron Mitrea.

            Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind acuzat de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals pentru că i-ar fi promis Irinei Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, că o va menţine în funcţie. Aceasta i-ar fi dat în schimb, materiale pentru a renova casa mamei sale. În perioada 2001 – 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.