Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Două decenii de relații diplomatice între România și Bosnia și Herțegovina

Două decenii de relații diplomatice între România și Bosnia și Herțegovina

DISTRIBUIȚI

România şi Bosnia și Herțegovina142798 – 01032016 – Ministerul Afacerilor Externe salută împlinirea astăzi, 1 martie 2016, a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România şi Bosnia și Herțegovina.România își exprimă încrederea că parteneriatul cu Bosnia și Herțegovina, bazat pe respectul reciproc şi promovarea principiilor și valorilor europene, va continua să fie consolidat prin contacte politice la toate nivelurile și printr-o cooperare pe multiple planuri, inclusiv economică. De asemenea, prin dezvoltarea componentei culturale și academice a relației bilaterale, se va realiza un schimb accentuat de cunoştinţe, expertiză şi capital uman, cu beneficii pentru ambele state.

În contextul depunerii candidaturii la Uniunea Europeană (15 februarie 2016), România reiterează susținerea pentru atingerea acestui obiectiv strategic de politică externă de către Bosnia și Herțegovina. Salutând progresele înregistrate în domeniu, țara noastră încurajează autoritățile de la Sarajevo să depună eforturi suplimentare pentru îndeplinirea tuturor criteriilor necesare obținerii, la momentul potrivit, a statutului de candidat. Un instrument important pentru sprijinirea parcursului european al Bosniei şi Herţegovina îl reprezintă Memorandumul de Cooperare în domeniul între cele două Ministere de Externe.

            În același timp, partea română reiterează sprijinul pentru aspiraţiile euro-atlantice ale Bosniei şi Herţegovinei.

            Ministerul Afacerilor Externe își exprimă speranța că, prin valorificarea potențialului existent, cooperarea cu Bosnia și Herțegovina va aduce o valoare adăugată securității, stabilității și prosperității regionale.

            Relațiile diplomatice cu Bosnia și Herțegovina au fost stabilite la 1 martie 1996. Ambasada României la Sarajevo a fost deschisă la 28 martie 1998, iar Ambasada Bosniei și Herțegovinei la Bucureşti a fost inaugurată la 20 noiembrie 2006.

            Cu ocazia aniversării relațiilor diplomatice, Ambasada României la Sarajevo organizează în seara de 1 martie 2016, cu sprijinul Institutului Cultural Român, un recital cu titlul „Cântece de iubire”, susținut de Irina Iordăchescu (soprană) și Bogdan Mihăilescu (chitară). Recitalul va fi audiat de reprezentanți ai comunității românești din Bosnia și Herțegovina, ai corpului diplomatic acreditat pe plan local, precum și de reprezentanți ai mediului cultural și politic din această țară.  – PROMPT MEDIA

foto:expressdebanta.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.