Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: ITM Ilfov anunță mari controale

Ilfov: ITM Ilfov anunță mari controale

DISTRIBUIȚI
ITM_Ilfov

 ITM_Ilfov143190 – 22032016 –  Inspecţia Muncii a desfăşurat anul trecut o acţiune sectorială pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în domeniul construcţiilor. Urmare analizării împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentelor s-a decis efectuarea de controale la nivel naţional în domeniul construcţiilor, cu preponderenţă la lucrările de săpături şi la cele de anvelopare a faţadelor de imobile.

Pentru că în activitate de construcţii riscul de accidentare pentru lucrători este de două ori mai mare, iar riscul de deces de trei ori mai ridicat raportat la alte sectoare de activitate s-a hotărât continuarea Campaniei naţionale de combatere a riscurilor de căderi de la înălţime şi surpări de maluri pe şantierele fixe şi mobile.

ITM Ilfov precizează că această campanie are drept obiective creşterea gradului de conştientizare al angajtorilor şi al lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional, încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaţilor şi angajatorilor în diminuarea consecinţtelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale şi promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică.

În perioada martie-aprilie 2016 vor fi informați principalii actori din judeţ cu activitate în domeniul construcţiilor, privind modul de derulare a campaniei şi tematica abordată, iar a doua etapă, în perioada  mai-noiembrie 2016, etapă în care se vor efectua verificări la angajatori, cu privire la modul de implementare a prevederilor legale care fac obiectul campaniei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.