Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Liberalii dau bani pentru Cuminţenia pământului

Liberalii dau bani pentru Cuminţenia pământului

DISTRIBUIȚI

Cumințenia Pământului143186 – 22032016 –  Deputaţii liberali au decis să contribuie la achiziţionarea sculpturii Cuminţenia pământului, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național și care reflectă filozofia lui Brâncuşi care îşi are rădăcinile într-o cuminţenie anterioară creştinismului.

Sculptura reprezintă o femeie foarte concentrată asupra ei însăşi, figura ei degajând un mister care o transformă într-un portret universal. Din atitudinea statuii se degajă un sentiment de ataşament faţă de pământul mamă.

Lucrarea a fost expusă pentru prima dată în 1910, la Bucureşti, şi a stârnit reacţii contradictorii la acea vreme, dar în cele din urmă a fost acceptată şi apreciată la justa sa valoare.

”Considerăm că decizia Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor se constituie într-un bun exemplu atât pentru colegii parlamentari, indiferent de orientarea politică, cât şi pentru întreaga societate românească, astfel încât prin această acţiune să generăm un gest de solidaritate manifestat la nivel naţional”, se arată într-un comunicat al Grupului parlamentar liberal din CD. –  PROMPT MEDIA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.