Acasă Economie România,pe lista neagră

România,pe lista neagră

DISTRIBUIȚI

deficit_bugetar143172 – 21032016 – Opt state ale Uniunii Europene riscă să depăşească ţinta de deficit bugetar de 3% din PIB, potrivit estimărilor analiştilor citaţi de Bloomberg.

Marea Britanie, Franţa, Spania, Grecia şi Croaţia sunt pe lista neagră, printre ele fiind şi trei dintre cele mai mari economii ale Europei. De asemenea, Finlanda, Polonia şi România sunt şi ele pe listă, în condiţiile în care deficitele bugetare se apropie cu viteză de minimul acceptat.

Uniunea Europeană impune guvernelor să îşi reducă deficitele bugetare sub 3% din PIB şi să reducă procentul de îndatorare la sub 60% din PIB. În caz contrar riscă amenzi, chiar dacă nu au fost aplicate în mod direct niciodată în ciuda mai multor încălcări ale acestor norme.

De când a fost semnat Tratatul pentru Stabilitate şi Creştere în 1998, 25 dintre cele 28 de ţări membre ale UE au depăşit limita de deficit impusă. Suedia, Estonia şi Luxemburg sunt singurele ţări care s-au încadrat.

Criza financiară din 2008 este cel mai des blamată pentru recordurile negative ale deficitelor bugetare, în condiţiile în care guvernele au venit cu măsuri agresive de stimulare a economiei. Uniunea Europeană a ajuns de la două ţări care nu respectau normele (Grecia şi Ungaria) la 22 de ţări în 2009. În timpul acelei perioade, deficitul bugetar mediu al UE a urcat la 6,7% de la 0,9%. În 2010, Irlanda a stabilit un record negativ, cu un deficit bugetar de 32,3% din PIB. – PROMPT MEDIA

foto:bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.