Acasă Social Aparare București: AFI Palace Cotroceni, luat cu asalt de Armată

București: AFI Palace Cotroceni, luat cu asalt de Armată

DISTRIBUIȚI

143794 – 20042016 – În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual şi ocrotitor este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă.

Militari din Forţele Terestre Române (specialişti EOD, poliţişti militari, cercetaşi, paraşutişti) vor fi prezenţi joi, 21 aprilie, la AFI Palace Cotroceni, între orele 15.00 – 20.00, unde vor organiza o expoziţie de echipamente, armament şi tehnică militară folosite atât în cadrul activităţilor curente de instruire, cât şi în misiunile din teatrele de operaţii.De asemenea, elevi şi studenţi militari vor prezenta oferta educaţională a instituţiilor de profil din compunerea forţelor terestre şi algoritmul procesului de recrutare, selecţie şi admitere în învăţământul militar.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre, în toate garnizoanele din ţară şi în teatrul de operaţii din Afganistan, se vor organiza manifestări dedicate acestei sărbători, care vor cuprinde: simpozioane, expoziţii de carte, vizionări de filme documentare exerciţii de mânuire a armamentului, prezentări de tehnică militară, armament şi echipamente, ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor, concerte ale muzicilor militare şi spectacole artistice susţinute de către formaţiile cercurilor militare. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.