Acasă Uncategorized București: Siguranța alimentară, evaziunea fiscală și specula sunt tolerate de autorităţile guvernamentale,...

București: Siguranța alimentară, evaziunea fiscală și specula sunt tolerate de autorităţile guvernamentale, acuză PNL

DISTRIBUIȚI

Vasile-Iliuta143424 – 01042016 – Ştirile alarmante din ultima perioadă, referitoare la calitatea cărnii, a laptelui, a peştelui congelat sau a fructelor proaspete, ne lasă impresia că România este o ţară neguvernată, în care fiecare comerciant face ce vrea, vinde ce vrea, fără să fie întrebat de sănătate de vreo autoritate statală. Chiar dacă a trecut ceva timp, se pare că toată lumea a uitat de prezenţa cărnii de cal în galantare, de laptele toxic sau de curcanul „îndopat” cu antibiotice. Au trecut peste două luni de la declanșarea epidemiei în cazul bebelușilor din județul Argeș, iar autoritățile continuă să ridice din umeri. Nu-i de vină nici Achim, nici Achimaş, doar bebeluşii care au avut obrăznicia să se îmbolnăvească din cauze necunoscute. Ancheta penală în cazul bebelușilor morți, de la care așteptam să știm care sunt vinovații, nu avansează. Şi parcă nu era destul, acum suntem șocați și de declarația domnului Irimescu, ministrul Agriculturii, despre alimentele stricate și spălate cu oțet, de peștele stricat, de faptul că „Statul nu își face datoria. ANPC nici el.” Atunci mă întreb: Cine este statul? Cine este ANPC? Cine trebuie să intervină și să pună ordine, odată pentru totdeauna în aceste probleme? – se întreabă deputatul PNL Vasile Iliuță.

            Evenimentele din Germania din 2011, care au produs panică şi neîncredere în rândul cetăţenilor europeni, din pricina bacteriei ucigaşe E-coli, au repus pe agenda europeană şi pe cea naţională a statelor problema securităţii alimentare a consumatorului european.

 In România s-a demarat dezbaterea publică şi consultarea tuturor factorilor implicaţi, în scopul adoptării unui proiect de lege privind etichetarea specifică a alimentelor consumate pe teritoriul României, lucru care s-a și întâmplat. Dar cu ce îl încălzește pe consumator eticheta, dacă chiar domnul ministru Irimescu ne spune că ceea ce se află sub această etichetă este spălat cu oțet.  De unde să știe consumatorul dacă este bun ceea ce cumpără, dacă nici  autoritățile implicate nu știu ce conțin unele mezeluri și produse alimentare .

            O altă problemă a agriculturii româneşti rămâne și  evaziunea fiscală, chiar dacă legislaţia privind combaterea evaziunii fiscale a fost modificată, înăsprind pedepsele, acest lucru nu i-a speriat mai deloc pe evazionişti, pe speculanții care se îmbogăţesc în defavoarea statului şi fac banii pe sănătatea noastră, a tuturor.

            Speculanții continuă să facă legea în marile piețe din România. Mafia piețelor agroalimentare nu a făcut altceva decât să extermine producătorii locali, care sunt obligați să își vândă marfa la prețuri de nimic, nu în piețe, așa cum ar fi normal, ci în jurul acestora, la colț de stradă. Legea pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, adoptată de Parlamentul României, a fost binevenită, dar nu suficientă pentru producătorii români care nu vor altceva decât să-și  valorifice produsele autohtone.

             Îmi pare rău să constat faptul că Guvernul tratează cu nepăsare şi superficialitate o problemă cu efecte extrem de puternice asupra stării de sănătate a populaţiei şi care creează efecte extrem de păguboase, îmi pare rău să constat că siguranța alimentară nu este tratată cu seriozitate, afirmă parlamentarul liberal. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.