Acasă Nord-Vest Cluj Cluj: Primarul Cherecheș, reținut

Cluj: Primarul Cherecheș, reținut

DISTRIBUIȚI

catalin-chereches143904 – 27042016 – Procurorii DNA Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 aprilie 2016, a inculpatului Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Din ordonanța întocmită de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În cursul anului 2014, inculpatul Cherecheș Cătălin, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, i-a propus unei persoane (denunțător în cauză) să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord.

În continuare, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului.

Astfel, în baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar.

De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

La data de 14 aprilie 2016, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.

În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la data de 22 aprilie 2016, inculpatul Cherecheș Cătălin i-a transmis denunțătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 și 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În același context, la data de 26 aprilie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheș Cătălin fiind găsită suma de 30.000 lei. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.