Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Ilfov: La Voluntari, continuă războiul Secară – Pandele

Ilfov: La Voluntari, continuă războiul Secară – Pandele

DISTRIBUIȚI

– 143599 – 11042016 – La Voluntari, contiună gâlceava între candidatul PNL pentru funcția de primar și edilul Florentin Pandele, liberalul acuzându-l pe social-democrat că și-a pus apropiații ”să îl huiduiască și agreseze la o acțiune desfășurată ieri” în oraș.

SecaraDupă ce mi-a distrus bannerele și și-a pus apropiații să ne agreseze – și pe mine, și pe echipa de campanie – în urmă cu câteva săptămâni, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a recurs la aceleași tactici de intimidare și sambata 9 aprilie, atunci când încercam să stau de vorbă cu locuitorii din orașul nostru. Nu aș face astfel de acuzații dacă în zonă nu am fi văzut apropiați de a-i săi care supravegheau întreaga operațiune, ca să se asigure că exercițiul de intimidare este pus în aplicare cum trebuie. Acesta este modul în care Florentin Pandele înțelege competiția politică: Își întâmpină contracandidații cu brutalitate și obscenități pentru că nu are argumente pentru a-i convinge pe locuitorii din Voluntari să îl mai voteze pentru un alt mandat. În timp ce încercam să vorbesc cu cetățenii din orașul în care trăiesc, împreună cu echipa PNL, am fost huiduiți, insultați și agresați de oamenii lui Pandele”.

Secară a precizat că Pandele își tratează adversarii politici la fel cum îi tratează și pe locuitorii din Voluntari: recurgând la intimidări și amenințări: ”Așa cum a condus ostilitățile de ieri împotriva mea, la fel îi tratează Pandele și pe locuitorii din Voluntari: cu intimidări și amenințări. Întreaga presă  a relatat, de exemplu, cum i-a forțat Pandele pe angajații primăriei să participe la lansarea candidaturii lui Victor Ponta pentru alegerile prezidențiale, amenințându-i că dacă nu se supun, vor fi concediați.  Pentru cei care nu știu, Primăria Voluntari condusă de Florentin Pandele este la cinci minute de mers cu mașina de București, dar cu toate acestea, la zeci de ani distanță de cum ar trebui să arate decența politică. Ca un adevărat baron, Florentin Pandele controlează toată zona prin intimidări și amenințări: acesta este și motivul pentru care nu am primit nici până acum un răspuns la poliție în legătură cu agresiunile la care am fost supuși în urmă cu câteva săptămâni și, deși vom depune plângeri și de această dată, probabil nici acum nu vom primi vreun răspuns”. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.