EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
143750 – 19042016 –Oare ce fac cei doi preşedinţi de partid? Ce planuri au pentru o decizie de ultima oră? Candidatura sau non-candidatura la Primăria Generală a Capitalei. Mai este puţin şi numărătoarea inversă se încheie. Intrarea în cursă a oricăruia din ei şi cu atât mai mult a ambilor schimbă paradigma alegerilor. Abia după ce această numărătoare inversă se va fi încheiat, vor putea fi făcute prognozele corecte. Cât de cât.
Eu însumi, mai mult poate decât oricine altcineva, am insistat asupra faptului că cei doi lideri politici, Tăriceanu şi Băsescu, sunt singurii dintre cei care ar putea candida pentru Primăria Generală a Capitalei, într-o încercare de a obţine cel de-al doilea pachet voluminos de voturi din stat, după cel al preşedintelui, şi care nu sunt obligaţi să-şi anunţe, din timp, intenţia. Din motive de notorietate. Notorietatea lor este de 100%.
Nu există persoană cu drept de vot pe raza municipiului Bucureşti care să nu fi auzit de Băsescu sau de Tăriceanu. Ca atare, ei nu au nevoie de o perioadă tampon, în care să-şi anunţe candidatura, să se zbată pentru a se face cunoscuţi, urmând ca în campania electorală să-şi expună proiectele. Dar cum îşi pot permite cei doi luxul de a aştepta până la sfârşit?
Din perspectiva calendarului electoral, teza mea nu ar sta în picioare. Dimpotrivă. Ar fi spulberată. Pentru că dacă Tăriceanu sau Băsescu îşi anunţă candidatura în ultima zi, sau chiar în penultima, sau chiar în ante-penultima, atunci, cum rămâne cu strângerea de semnături? Mai este timp? Evident, răspunsul este nu. Dar în România evidenţa este înfrântă. În România este timp. Din simplul motiv că semnăturile au fost strânse pe şest. Cum adică?
Noua lege electorală nu este altceva decât o nouă şmecherie electorală. După cum se vede, ea le permite candidaţilor să se umple de sponsori, mai mult sau mai puţin la vedere, şi să aglomereze localităţile cu bannere şi corturi. Este adevărat, doar până când începe oficial campania. Adică, în pre-campanie. În campanie, bannerele şi corturile ar trebui să dispară. Dar nu dispare şi efectul lor. Ori, efectul este cel care a fost avut în vedere. La fel se întâmplă şi cu strângerea de semnături.
Atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Traian Băsescu – probabil, ceea ce spun este valabil şi în cazul lui Marian Munteanu, deşi, aici, nu este obligatoriu – au deja semnăturile adunate. În secret. Într-un mod netransparent. Cum? Sub forma unor tabele pe care cetăţenii le-au semnat fără însă ca în capul lor, aşa cum prevede legea, să fi fost consemnat numele candidatului. Sunt tabele semnate în alb. Agenţii electorali care au umblat prin târg cu aceste tabele le-au spus sau le-au sugerat cetăţenilor cam despre cine ar fi vorba. Partidul Mişcarea Populară şi ALDE, fiind partide mici, cu procente nu prea mari de susţinători, pentru a obţine semnături este clar că au comunicat discret cetăţenilor pentru cine sunt puşi să dea cu pixul. Motiv pentru care, iată, am aflat şi eu că, atât Tăriceanu, cât şi Băsescu au jucat la două capete. Au strâns semnături în alb pentru ei înşişi. Dar dacă pe ultima sută de metri se răzgândesc, totuşi, semnăturile merg la altcineva. La cineva la care cetăţeanul care a scris cu pixul poate că nici măcar nu s-a gândit. Ceea ce, în sine, înseamnă o şmecherie. Ca să nu îi spun o înşelătorie. Dar, mă rog, aşa este făcută legea încât, la limită, să poată fi permis şi aşa ceva. S-a purtat şi la case mai mari. Adică la alegerile prezidenţiale.
Să revenim însă la subiect. Tăriceanu nu ar prea vrea. Pentru că poziţia de preşedinte al Senatului este extrem de importantă. Şi ezită. Să o dea sau să nu o dea pe cea de Primar General. Era să spun penal general. Pentru că riscul de a fi fugărit din această poziţie de către DNA este major. Pe de altă parte, nu prea are alternative. Pe cine să pună în locul lui? Cum ar putea să facă altfel pentru a creşte scorul partidului? Şi dacă nu câştigă? Dacă nu face altceva decât să-şi împartă voturile cu Firea? Dacă pierde şi el şi Firea?
Dincolo, Traian Băsescu trece printr-o dilemă asemănătoare. Îşi poate pune numele pe capetele de table semnate în alb. Fără grijă. Fără remuşcări. Poate urcă scorul PMP. Dar ştie că nu poate şi câştiga. În timp ce Tăriceanu poate. În schimb Băsescu este silit, cumva, să urce scorul partidului. Dacă Marian Munteanu va obţine mai mult decât el? Nu este oare o ruşine?
Dar dacă Băsescu intră şi se retrage în ultima clipă în favoarea lui Marian Munteanu? Sau a altcuiva? Şi face un târg transparent cu respectiva persoană? Nu iese cumva, în final, într-un câştig?
Dar dacă intră Tăriceanu şi Gabriela Firea va fi cea care, politicos, se va retrage în ultima clipă? Nu câştigă stânga prin Tăriceanu Primăria Generală? Şi altceva la schimb? Respectiv, nu se face rocada cu preşedinţia Senatului?
Iată de ce abia la capătul acestei numărători inverse vom şti ce şi cum. Cursa pentru Primăria Generală a Capitalei este total deschisă. Sau, mă rog, rezultatul ei.
