EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU
143448 – 04042016 –
Moştenitorii arhitectei Anca Petrescu câştigă, în serie, procese prin care revendică bani pentru “imaginea Parlamentului României”. Vor cotă-parte din tot ce se încasează în materie de fotografii, pliante, albume, etc. După un sumar calcul, au ajuns la concluzia că Parlamentul le datorează vreo 30 milioane de euro. Până una-alta, oare îmi pot permite să comentez aceste decizii judecătoreşti, fără a mi se imputa faptul că aş încalcă independenţa acestei puteri în stat?
Anca Petrescu a fost o bună şi curajoasă arhitectă. În această calitate, ea a fost desemnată de Nicolae Ceauşescu să conceapă şi să conducă lucrările celui mai faraonic monument realizat vreodată în România. Dar la Casa Poporului, fireşte, pe lângă mii şi mii de muncitori, au lucrat şi foarte mulţi arhitecţi. Pe care doamna Petrescu i-a condus. La rândul ei, ea s-a supus dorinţelor şi, deseori, toanelor soţilor Ceauşescu. Care şi ei au o contribuţie în estetica Palatului Parlamentului. Chiar una esenţială.
Dacă cumva judecătorii care le dau dreptate urmaşilor doamnei Petrescu au dreptate, atunci mergând pe aceeaşi logică ar trebui ca şi urmaşii soţilor Ceauşescu să aibă un drept de imagine. Materializat în milioane de euro. Dar un ”drept la imagine” ar trebui să aibă şi toţi ceilalţi arhitecţi. Şi urmaşii urmaşilor acestora. Ca de altfel şi nenumăraţii meşteri care au cioplit uşile şi mobilierul, care împodobesc, mai mult sau mai puţin kitschos, Palatul Parlamentului. Ca să nu mai vorbim de artiştii care au realizat vitraliile.
Dar mă duc puţin mai departe. Este clar că şi Arcul de Triumf din inima capitalei noastre a fost realizat de cineva. Oare urmaşii urmaşilor acelui cineva nu ar avea şi ei un “drept la imagine”? Nu ar trebui să le dăm cota-parte din miile de albume, pliante şi vederi care au fost comercializate în toată această perioadă?
Ei bine, dacă aşa stau lucrurile, vreau şi eu un leu pentru Ateneu. Ateneul Român, nu-i aşa că a avut şi el un arhitect. Şi pictori faimoşi care l-au decorat. Nu-mi rămâne decât să cumpăr un drept litigios. De la unul dintre urmaşii urmaşilor. După care să deschid larg puşculiţa în care, uite-aşa, îmi va intra un leu. Leu după leu.
Dacă se vor trezi nişte băieţi deştepţi să generalizeze această reţetă a familiei Petrescu la nivelul întregii ţări, atunci am avea cea mai bună demonstraţie prin absurd a faptului că – fie-mi iertată afirmaţia de către CSM – justiţia noastră a greşit grav. De astă dată justiţia civilă. Nu justiţia penală. Care face parte din “câmpul tactic”.
