Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Deputatul Miron Smarandache solicită Guvernului redimensionarea capacității energetice a României

București: Deputatul Miron Smarandache solicită Guvernului redimensionarea capacității energetice a României

DISTRIBUIȚI

miron-smarandache144040 – 06052016 –  Deputatul PSD Miron Smarandache a adresat ministrului Energiei, Victor Vlad Grigorescu, o interpelare legată de capacitatea României de a produce energie din surse regenerabile. ”Statele Uniunii Europene au dezbătut şi aprobat în ultima perioadă o serie de măsuri şi programe pentru încurajarea cetăţenilor şi a companiilor de a investi în producerea de energie din surse regenerabile, inclusiv subvenţionarea unor activităţi în domeniu. Este cunoscut faptul că obiectivul strategic propus în Cartea Albă a Comisiei Europene pentru Strategia Comunitară «Energie pentru viitor: sursele regenerabile de energie» prevede dublarea aportului surselor regenerabile de energie ale statelor comunitare, care trebuie să ajungă treptat la 12 % din consumul total de resurse primare”, a explicat parlamentarul social democrat în documentul oficial trimis conducerii Ministerului Energiei.

Având în vedere argumentele amintite, Miron Smarandache i-a solicitat ministrului de resort răspuns la următoarele întrebări: ”1. Care au fost măsurile adoptate de noul Guvern pentru stimularea investiţiilor IMM-urilor în proiecte de producere a energiei alternative?; 2. Care sunt principalele facilităţi oferite de stat IMM-urilor producătoare de energie din surse regenerabile?; 3. Care este ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile în acest moment în România?; 4. În ce poziţie ne situăm în acest moment la nivelul Europei din acest punct de vedere?”.

”Am inițiat acest demers la cererea unor oameni din județul Bacău, nemulțumiți de modul în care statul român gestionează problema amintită. Guvernul şi-a fixat drept obiectiv ca ponderea energiei electrice produsă din surse regenerabile să ajungă la 33% din consumul total de energie electrică în termen de câţiva ani. De asemenea, Strategia Energetică a României stipulează promovarea producerii energiei din surse regenerabile, precum şi reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului. Să vedem ce răspuns va avea ministrul tehnocrat la această chestiune sensibilă”, a concluzionat deputatul băcăuan. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.