Acasă Sport Finlanda: Românii, din nou printre cei mai buni din lume

Finlanda: Românii, din nou printre cei mai buni din lume

DISTRIBUIȚI

Romania - Taekwon-do ITF143989 – 03052016 –  Delegaţia României a câştigat 21 de medalii, opt de aur, şase de argint şi şapte de bronz, la Campionatul European de Taekwon-do ITF de la Tampere, în Finlanda, competiţie destinată juniorilor şi seniorilor, în perioada 28 aprilie – 1 mai. Cu acest total, delegaţia tricoloră a terminat pe poziţia a doua în clasamentul pe medalii al naţiunilor, fiind devansată e cea a Poloniei.

Seniorii au obţinut şapte medalii: Marcel Miron, aur în proba de tehnici speciale, Ana Guler, argint la tehnici speciale, Cătălin Topai, bronz la tehnici speciale, Cosmin Zeltea, bronz la spargeri, cărora li se adaugă aurul obţinut de echipa feminină în proba de spargeri, şi medaliile de argint câştigate de echipele masculine şi feminine de tehnici speciale. Celelalte 14 medalii au fost obţinute de juniorii Alexandru Filip, aur în proba rezervată luptătorilor cu centură de un Dan, Alexandru Ungur, aur la tehnici speciale, Beatrix Popa, aur la tehnici speciale şi bronz în proba de spargeri, Diana Chişăliţă, argint în proba de sparring disputată în limitele categoriei 50 de kilograme, Marius Dâncu, argint în proba de sparring rezervată sportivilor peste 75 de kilograme, Adelina Mihai, argint la spargeri şi bronz la tehnici speciale, Vlad Găvruţa şi Andra Kovaci, bronz la tehnici speciale, Oana-Maria Pavel, bronz la sparring în limitele categoriei 50 de kilograme, cărora li se adaugă medaliile de aur obţinute de echipele masculine şi feminine de tehnici speciale, şi de echipa feminină de spargeri. Întreaga delegaţie a României deplasată la Tamepere a numărat 46 de sportivi, 23 de seniori şi 23 de juniori, alături de şapte antrenori, informează romania-actualitati.ro  –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.