Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Încă doi sportivi primesc cetățenie română

Încă doi sportivi primesc cetățenie română

DISTRIBUIȚI

 cetatenie144388 – 27052016 – Sportivii De Amorim William Douglas (de origine braziliană) și Orlov Yevhenii (de origine ucraineană) vor primi cetățeni română  și vor putea reprezenta România în competițiile internaținale după includerea lor în echipa națională de fotbal, respectiv în lotul masculin de lupte.

Ambii sportivi au cerut cetățenia română în luna ianuarie.

Cetățenia română a fost acordată în temeiul prevederilor Legii cetățeniei române, modificată și completată prin OUG 37 din 2015.

Potrivit modificărilor adoptate anul trecut, cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești vor putea dobândi cetățenia română în condiții mai facile, decât cele reglementate în prezent. A fost reglementat, de asemenea, un regim derogatoriu și în ceea ce  privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale, și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc. -. PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.