Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Angajații din penitenciare pornesc ofensiva împotriva Guvernului

Angajații din penitenciare pornesc ofensiva împotriva Guvernului

DISTRIBUIȚI

FSNAP144518 – 03062016  –  Nemulțumiți de salarizarea din sistem, salariații din penitenciare, membri ai Sindicatului Național al Lucratărilor de Penitenciare (SNLP) și Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) promit verificări ”ca la carte” în toate penitenciarele, în semn de susținere față de mitingul organizat  în fața Ministerului Muncii. Astfel, angajații sistemului penitenciar spun că vor pune pe primul plan plan regulamentele și limitarea vulnerabilității misiunilor și personalului, în condiții de strictă legalitate raportat la resursele umane limitate, chiar dacă vor apărea întârzieri sau blocaje în programul normal al unităților. De asemenea, sindicaliștii anunț că în următoarea perioadă vor organiza noi acțiuni de protest.

Sindicaliștii atrag atenția că sistemul penitenciar este singura instituție publică pentru ai cărei salariați guvernul nu are în vedere majorări salariale.

”Sistemul penitenciar format din 47 de unități și 12.000 de salariați face parte, conform legii, din structura de apărare națională, siguranță și ordine publică împreună cu MApN, MAI, SRI, STS, SPP. Începând cu 2010, o treime dintre salariații din toată structura de apărare au păstrat în salariile înghețate de Emil Boc salariul de merit (20% din salariul de bază) precum și sporul pentru misiuni speciale (50% din salariul de bază) și au continuat să încaseze aceste sume până în prezent, mulți dintre generalii care coordonează structura cumulând pe toată perioada dar și pe viitor, până la pensie, ambele drepturi menționate”, se arată într-un comunicat semnat de liderii celor doă sindicate.

Aceștia atrag atenția că în ordonanța de guvern privind salarizarea bugetarilor pe care Guvernul intenționează să o asume, referința la drepturile în plată în 2009, nedreptățește sistemul penitenciar oentru că în 2009 salariul de merit nu a fost acordat niciunui salariat din penitenciare.

Sindicaliștii mai spun că modificările pe car le cer nu au impact bugetar pentru anul în curs și o foarte mică influenza în 2017.

4000 de salariați care lucrează în schimburi efectuează 1 milion de ore suplimentare pe an dintre care 500.000 nu pot fi compensate cu timp liber și nici în alt fel, mai atrag atenția sindicaliști. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.