Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Decontarea tratamentelor pentru cele 38 de victime din Colectiv a fost...

București: Decontarea tratamentelor pentru cele 38 de victime din Colectiv a fost deblocată

DISTRIBUIȚI

 INCENDIU - CLUB COLECTIV - BUCURESTI144876 – 24062016 –  Casa de Asigurări de Sănătate București a finalizat cu sprijinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al Ministerului Sănătății verificările în cazul celor 38 de victime din Colectiv ale căror tratamente fuseseră invalidate la decontarea către spitale.

 Din suma totală pe care spitalele o mai aveau de recuperat (1.174.218,53 lei), verificările au putut debloca spre decontare suma 1.167.343,33 lei.

Din cele 6 spitale vizate, 5 spitale mai trebuie să recupereze o sumă totală de 6.875,2 lei din cauza unor raportări în SIUI invalidate de către Școala Națională de Sănătate Publică. Acestea sunt: Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Universitar de Urgență Elias și Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni.

Ministerul Sănătății recomandă acestor spitale să se adreseze Școlii Naționale de Sănătate Publică pentru analiza motivelor pentru care acele servicii au fost respinse. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.