Acasă Politic București: Începe Bacalaureatul

București: Începe Bacalaureatul

DISTRIBUIȚI

EDUCATIE_bacalaureat– 144651 – 13062016 – În vederea susţinerii examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2016) s-au înscris 137.344 de absolvenţi de liceu. Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 – zi, 1.851 – seral şi 2.083 – frecvenţă redusă. Precizăm că, potrivit datelor din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR), în anul şcolar 2015-2016 există înregistraţi 161.448 de elevi în anii terminali de liceu (clasele a XII-a/zi şi a XIII-a).

Prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 debutează luni, 13 iunie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Testarea se va desfăşura pe durata a trei zile (13-15 iunie). În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Săptămâna viitoare, între 21 şi 24 iunie, se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 27 iunie şi 1 iulie.

Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. Candidatul care, la una din probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba.

Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: a) susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale b) susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; c) obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Reprezentanţii instituţiilor mass-media au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale sau în centrele de examen numai cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/fotografii/preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în materialele respective.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016, au început luni, 4 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română (proba E)a). –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.