Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Proiect pentru creșterea nivelului de supraveghere a frontierei de stat româno...

București: Proiect pentru creșterea nivelului de supraveghere a frontierei de stat româno – ucrainene

DISTRIBUIȚI
romania_-_ucraina

 romania_-_ucraina144475 – 02062016 –  Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri ai Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la 21 aprilie 2016 la București.

Patrularea în comun reprezintă un mod de cooperare care răspunde practicilor și recomandărilor Schengen, dat fiind faptul că, în conformitate cu prevederile Catalogului Schengen al Uniunii Europene – Controlul la frontiere externe, readmisia și extrădarea, partea I ”Controlul la frontierele externe, B-8”, la punctul 142 este prevăzut că ”îmbunătățirea securității frontierelor ar trebui să reprezinte obiectivul cooperării cu țările terțe învecinate”, iar ca bună practică se prevede efectuarea de „patrule comune/mixte cu autoritățile competente din țara terță învecinată”.

Prin încheierea unui astfel de document se are în vedere îmbunătățirea cooperării între instituțiile de frontieră din cele două state, creșterea nivelului de supraveghere a frontierei de stat comune în scopul combaterii trecerilor ilegale a frontierei în scop de contrabandă și migrație. În cursul unor întrevederi de lucru desfășurate în anul 2012 între împuterniciții de frontieră ai României și Ucrainei, s-a procedat la evaluarea cadrului juridic bilateral și la studierea posibilităților practice pentru începerea patrulării comune/coordonate la frontiera de stat.

În prima jumătate a anului 2013, partea ucraineană a transmis textele unor proiecte de tratate (intitulate Acord între Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul României privind patrularea comună la frontiera de stat ucraineano-română și Protocol între Administrația Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei și Ministerul Afacerilor Interne din România privind organizarea patrulării comune la frontiera de stat ucraineano-română) care conțineau aspecte referitoare la modul în care se va realiza cooperarea în domeniul de referință. În urma definitivării contraproiectelor părții române și aprobării Memorandumului MAI nr. 319352/2013 cu tema ”Aprobarea negocierii Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană și a Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Administrația Serviciului de Frontieră de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană”, la data de 23 aprilie 2015 a avut loc o rundă de negocieri între delegația Ministerului Afacerilor Interne din România și cea a Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei pe problematica documentelor precizate anterior. Negocierile cu partea ucraineană s-au realizat atât prin consultări directe, cât și prin schimb de corespondențe.

În urma aprobării de către Guvernul României a Memorandumului MAI nr. 275645/06.01.2016 cu tema: Finalizarea negocierilor și semnarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană și a Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Administrația Serviciului de Frontieră de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană”, documentul de cooperare a fost semnat la București, la data de 21 aprilie 2016, de Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe, pentru partea română, iar pentru partea ucraineană de Pavlo Klimkin, ministrul de Externe al Republicii Ucraina. Documentul de cooperare are un conținut preponderent tehnic și reglementează o serie de aspecte, precum desemnarea autorităților competente pentru punerea în aplicare a prevederilor Acordului, obiectivele și modalitățile de efectuare a patrulării commune, modalitățile de trecere a frontierei de către experți care realizează patrularea în comun, statutul juridic și răspunderea reprezentanților autorităților de frontieră care participă la patrularea comună, modalitatea în care sunt suportate cheltuielile ocazionate de punerea în aplicare a prevederilor Acordului și ispoziții cu caracter procedural, cum ar fi: încetarea aplicării Acordului, intrarea în vigoare a acestuia.

Patrularea comună se va efectua în vederea realizării unor obiective, precum: 1) asigurarea controlului respectării regimului juridic al frontierei de stat comune în scopul prevenirii ilegale a frontierei de stat de către persoane, mijloace de transport și mărfuri în afara punctelor de trecere a frontierei de stat; 2) prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracțiunilor conexe acesteia; 3) descoperirea și reținerea persoanelor care au trecut sau au încercat să treacă frontiera de stat ilegal, a celor implicate în racolarea, îndrumarea sau călăuzirea unei sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități; 4) verificarea persoanelor și a mijloacelor de transport care se află în zona de competență; 5) supravegherea în teren a zonelor care pot fi utilizate pentru trecerea ilegală a frontierei de stat; 6) schimb de experiență în domeniul asigurării supravegherii frontierei de stat. Prin realizarea patrulării comune, se dorește dezvoltarea relațiilor de bună vecinătate și asigurarea securizării frontierei de stat româno-ucrainene, în scopul dezvoltării conlucrării în sfera managementului integrat al frontierei. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.