Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: PSD, pe cai mari peste tot în țară

București: PSD, pe cai mari peste tot în țară

DISTRIBUIȚI

psd144523 – 06062016  –  PSD a câștigat 20 de municipii reședință de județ și întraga Capitală. Social-democrații au triumfat la alegerile locale, așadar, în Bistrița, Brăila, Buzău, Constanța, Târgoviște, Craiova, Galați, Giurgiu, Târgu-Jiu, Slobozia, Drodeta Turnu Severin, Slatina, Zalău, Alexandria, Vaslui, Focșani, Bacău și Pitești.

PNL a câștigat 11 municipii reședință de județ: Alba Iulia, Arad, Oradea, Botoșani, Călărași, Cluj, Piatra Neamț, Ploiești, Suceava, Reșița șiTimișoara.

UDMR a câștigat Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și Satu Mare.

Rezultate, încă provizorii, indică un succes total al PSD în Bucureşti. Gabriela Firea a câştigat Primăria Generală, iar toate cele şase sectoare vor fi conduse de edili social-democraţi.

În ţară, sunt edili care au câştigat un nou mandat cu procente foarte mari. Din păcate, sunt şi oraşe importante unde oamenii, şi nu puţini, au încredinţat conducerea localităţii unor candidaţi urmăriţi penal sau chiar arestaţi.

Biroul Electoral Central a anunţat, la orele 10.00, alte date oficiale privind alegerile locale. După centralizarea datelor din 35,46% din secţiile de votare, la nivel naţional, rezultatele sunt următoarele: PSD – 44,5%, PNL – 34,6%, ALDE – 4,9%, UDMR – 4,9% și PMP – 3%.

Votul politic pentru consilii judeţene: PSD – 39,15%, PNL – 32,79%, ALDE – 5,6%, UDMR – 5,24%, PMP, 4,03%.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti: PSD-UNPR – 40,64%, USB – 23,91%, PNL – 12,97%.

Primăria Capitalei: Gabriela Firea (PSD-UNPR) – 43,56%, Nicuşor Dan (USB) – 29,05%, Cătălin Predoiu (PNL) – 10,74%, Robert Turcescu (PMP) – 6,36%, Daniel Barbu (ALDE) – 2,93%.-  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.