144907 – 28062016 – În perioada 27 – 29 iunie 2016, ministrul Justiției, Raluca Prună, efectuează o vizită oficială în Georgia la invitația omologului său, Thea Tsulukiani. Obiectivul principal al vizitei constă în semnarea unui nou Acord de cooperare între Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Georgia. Cei doi miniștri au semnat un nou Acord de cooperare la Tbilisi, în data de 27 iunie 2016. În baza acestui acord, cele două părți urmează să promoveze cooperarea eficientă în domeniul asistenței judiciare reciproce, cooperarea în domeniul afacerilor europene în domeniul justiției, schimbul reciproc de informații în materie juridică, schimbul de experiență privind organizarea și activitățile părților, schimbul de experiență privind reformele sistemelor de justiție, schimbul de informații privind proiectele de lege și punerea în aplicare a dispozițiilor juridice și cooperarea privind alte aspecte juridice de interes pentru ambele părți. Acordul a fost încheiat pe o perioadă nelimitată, iar după intrarea sa în vigoare, îl va înlocui pe cel semnat în anul 2004. – PROMPT MEDIA