Acasă Externe Agenda Europeana Strasbourg: Noul cadru european comun pentru securizarea frontierelor Uniunii Europene

Strasbourg: Noul cadru european comun pentru securizarea frontierelor Uniunii Europene

DISTRIBUIȚI

victor-bostinaru144589 – 08062016  – Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a reiterat în plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, propunerile sale la poziţia grupului social-democraţilor europeni privind migraţia. Intervenţia eurodeputatului român a avut loc într-o dezbatere comună Parlament – Consiliu – Comisie privind criza refugiaţilor şi noul cadru european comun pentru securizarea frontierelor Uniunii Europene, în prezenţa Comisarului european pentru migraţie şi afaceri interne, Dimitris Avramopoulos.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Vorbim astăzi despre un cadru european comun care va putea securiza frontierele Uniunii prin paza europeană de frontieră şi de coastă, va stabili criteriile de acceptare a refugiaţilor pe baza unor standarde comune şi va face posibilă gestionarea fluxului de migranţi legali. În acest sens, în documentul de poziţie al Grupului meu, am inclus o serie de propuneri inspirate pe baza bunei practici din mai multe state europene, printre care Germania, propuneri care au obţinut şi sprijinul deschis din partea Ministerului Afacerilor Externe din ţara mea.”

Astfel, eurodeputatul român a propus: „introducerea unei declaraţii legale individuale, cu caracter legal, pe care solicitanţii trebuie să o semneze la accesul în zonele de filtrare – hot-spot-uri-, sau la frontiera externă a Uniunii Europene.”

”Declaraţia impune recunoaşterea şi asumarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; recunoaşterea valorilor europene sociale, aşa cum sunt ele specificate în constituţiile statelor membre în care sunt direcţionaţi sau relocaţi, atât în termeni de respectare a normelor statului de drept, dar şi a ordinii publice în ţările în care migrantul sau azilantul este locat rau relocat; recunoaşterea imperativă a caracterului secular al statelor europene şi a caracterului laic al societăţilor noastre; interdicţia de a desfăşura orice formă de prozelitism sau militantism, cu excepţia activităţilor politice legal recunoscute, precum şi neimplicarea în niciun fel de activităţi cu caracter radical sau activism religios, care duc la radicalizare şi recrutare.

De asemenea, consider necesară integrarea în cadrul legal al dreptului penal european a dreptului de expulzare a migranţilor condamnaţi penal, precum și dezvoltarea bazei de date europene comune, care să permită accesul la cazierul electronic şi schimbul de informaţii cu privire la activitatea criminală între statele membre. Nu în ultimul rând, subliniez susţinerea statului român şi a grupului meu pentru dezvoltarea unor proiecte de integrare cu statele moderate musulmane” a mai adăugat eurodeputatul Victor Boştinaru.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.