Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Gabriela Firea încearcă să descâlcească situația la obiectivele mari de investiții

București: Gabriela Firea încearcă să descâlcească situația la obiectivele mari de investiții

DISTRIBUIȚI

 145440 – 28072016 – Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat ieri o sedinta de lucru la sediul Primariei Municipiului Bucuresti,  pe tema stadiului in care se afla proiectele Pasajul de la Piata  Sudului si Penetratia A1- Ciurel – Splaiul Independentei.

La sfarsitul acestei sedinte, Firea a anuntat care sunt punctele nevralgice si ce masuri trebuie luate pentru ca lucrarile la cele doua obiective de investitii sa fie continuate intr-un ritm mai alert: ”Am incheiat o sedinta de lucru dedicata situatiei lucrarilor la doua obiective de investitii majore pentru Capitala. Ma refer la Pasajul Piata Sudului si la Penetratia Splaiul Independentei-Ciurel-Autostrada Bucuresti Pitesti. Din discutiile cu unitatile de implementare a proiectelor, cu consultantii, proiectantii si constructorii s-au desprins urmatoarele: ambele obiective au termenele de finalizare depasite. Au aparut probleme legate de proiectare care nu au tinut cont de existenta in amplasament a retelelor de utilitati publice, ma refer la apa, canal, electricitate, gaze. Dar au fost si intarzieri cauzate de asigurarea decontarii la termen a facturilor, intarzieri care pot fi imputate Primariei Generale”.

Gabriela Firea a explicat ca, in ceea ce priveste proiectul de la Piata Sudului, exista o suma pe care Primaria Generala nu a decontat-o, pentru ca nu a recunoscut cheltuielile indirecte aferente situatiei de plati din cauza ponderii foarte mari, aproape 60%, acestea nefiind  justificate cu documente suport.

Totodata, primarul general a mai explicat ca in urma acestor intalniri comune s-a stabilit ca toate datoriile sa fie achitate, la fel  si facturile aduse la plata, exceptie facand doar cheltuielile indirecte care sunt inca in litigiu: ”Mentionez ca Municipalitatea are o restanta de circa 6 milioane de lei, suma aferenta situatiei de lucrari pe aprilie, mai si iunie 2016. Am constituit un grup de lucru format din reprezentanti ai Primariei, constructor si consultant pentru a gasi caile legale pentru achitarea macar a unui procent din cheltuielile indirecte, fireste portivit legislatiei fiscale romanesti. Am primit asigurari de la constructor, asocierea Astaldi- Euroconstruct ca Pasajul Piata Sudului va fi finalizat in aprilie 2017, in conditiile asigurarii cash flow-ului, a unui ritm adecvat de plati, conform contractului”.

Pentru a clarifica situatia acestui contract, Firea a mai precizat ca a solicitat Curtii de Conturi un audit care sa verifice atat evolutia, cat si situatia platilor lucrarilor. Valoarea totala a acestui contract este de 127 de milioane de lei.

Stadiul fizic al lucrarilor executate este de 59 %, iar  stadiul general al lucrarii care include si devierile de retele, constructia lifturilor etc. este de 79%.

In ceea ce priveste Penetratia Splaiul Independentei-Ciurel- Autostrada Bucuresti-Pitesti, intarzierile au avut urmatoarele cauze: litigiile in instanta cu privire la valabilitatea autorizatiei de constructie, inexistenta PUZ-ului pe zona de la nodul Virtutii la A1 precum si intarzierile mari la plata facturilor aferente lucrarilor executate in octombrie, noiembrie si decembrie 2015.

Gabriela Firea a explicat ca vor fi achitate urgent facturile aferente acestei perioade, in valoare de 5,7 milioane de lei, facturi care care au primit bun de plata inca din aprilie 2016 dar si facturile   pana la totalul sumei intarziate de 22 de milioane de lei.

foto Primaria Capitaeli FireaGabriela Firea a mai adaugat ca, in cadrul sedintei s-a desprins o propunere de diminuare a culoarului pentru tronsoanele 2 si 3 ale lucrarii – de la 3 la 2 benzi, ceea ce presupune renuntarea la drumurile colectoare, diminuandu-se astfel costurile exproprierilor. De asemenea se va garanta accesul direct in aceasta zona a tuturor proprietatilor la drumul public, solicitare care a venit de foarte multe ori, des si insistent, din partea proprietarilor din zona. Primarul general a explicat ca s-a ajuns la aceasta solutie pentru ca in proiectul initial a fost prevazut un drum de viteza, un drum express, cu drumuri colectoare stanga – dreapta, dar fara a fi aprobata documentatia PUZ-ului si nici finalizata exproprierea: „acest fapt a generat o eliberare de catre primariile de sector , pe acest traseu, a autorizatiilor de constructie. Practic acolo s-a construit in toata aceasta perioada. Daca nu am renunta la drumurile colectoare si  la o banda, am fi in situatia sa expropriem locuinte recent finalizate ceea ce nu ar fi corect pentru proprietari si ar creste si costurile aferente acestui proiect„.

Referitor la termenul asumat de constructor pentru finalizarea podului hobanat peste Dambovita, edilul sef a declarat: ”Am fost asigurata de catre constructor ca termenul pentru finalizarea acestui obiectiv este 1 iulie 2017, suma ramasa de achitat fiind de 180 de milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei este solicitata pana la finalul acestui an pentru achizitionarea hobanelor, tablierului si a altor elemente de suprastructura. Acum, stadiul de realizare a proiectului este de aproapte 34%, etapa 1-nod Virtutii si aproape 14% din totalul contractului pana la A1. Dar cea mai mare parte a lucrarilor si cele care erau dificile au fost deja realizate: pilonii centrali, pilele podului , fundatiile etc., restul se pot asambla pana la 1 iulie 2017”.  Valoarea totala a contractului este de 487 milioane de lei fara TVA. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.